Informații noi
Poliția Argeș a oferit detalii suplimentare privind accidentul care a avut loc în cursul nopții trecute pe A1. Din verificările preliminare, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 38 de ani.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție A1 București-Râmnicu Vâlcea, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, care conducea un autoturism pe breteaua de acces între DN 7C și Autostrada A1, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 38 de ani.”, transmite IPJ Argeș
În urma impactului, trei pasageri din al doilea vehicul au suferit leziuni, respectiv o femeie de 37 de ani și doi copii minori, de 9 și 6 ani, care au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Știrea inițială
Un accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:38, pe Autostrada A1.
Două mașini s-au ciocnit violent la kilometrul 148. În urma accidentului au rezultat patru victime.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Argeș (SAJ).
Impactul a fost destul de violent, unul dintre autoturisme fiind puternic avariat în partea din față.
Paramedicii SMURD au asistat un bărbat de 40 de ani, însă acesta nu a necesitat transport la spital. În schimb, echipajele SAJ au preluat doi minori, care au fost transportați la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol, traficul în zonă fiind îngreunat pe durata intervenției.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Sursă foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bernadette Szőcs şi Eduard Ionescu, medaliaţi cu bronz la Europe Smash 2025