anchetaonline.ro

Termen limită pentru înscrieri. 500 de lei pentru cuplurile cu 50 de ani de căsnicie din Mioveni

de | 26.08.2025 10:25 | Pitești, Lifestyle

Primăria și Consiliul Local Mioveni marchează respectul pentru longevitatea în cuplu printr-un gest simbolic: acordarea „Diplomei de Aur” și a unui premiu de 500 lei familiilor care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în 2025. Evenimentul de premiere va avea loc cu ocazia Zilei Naționale, pe 1 Decembrie, iar cuplurile eligibile pot depune dosarele până la 15 septembrie. Inițiativa, derulată prin Centrul Cultural Mioveni, onorează dragostea durabilă și implicarea cetățenilor în viața comunității.

Primăria și Consiliul Local Mioveni, prin Centrul Cultural Mioveni, vor oferi distincția „Diploma de Aur” și un premiu în valoare de 500 lei cuplurilor din oraș care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în cursul acestui an.

Înscrierile sunt deschise până la data de 15 septembrie 2025, iar premierea va avea loc în cadrul festivităților dedicate Zilei Naționale – 1 Decembrie.

Pentru a beneficia de distincție și premiu, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele criterii:

  • aniversarea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul acordării distincției;
  • căsătoria să fi fost oficiată de ofițerul Stării Civile pe teritoriul României;
  • cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reședința în orașul Mioveni de minimum 5 ani;
  • ambii soți să fie în viață la momentul acordării distincției;
  • achitarea impozitelor și taxelor locale, conform legislației în vigoare.

Dosarele se depun până la 15 septembrie 2025 la sediul Centrului Cultural Mioveni și trebuie să conțină:

  • cerere semnată de ambii soți (formular disponibil la sediul instituției sau pe www.centrulculturalmioveni.ro);
  • copie după actele de identitate ale soților;
  • copie după certificatul de căsătorie;
  • copie după certificatele de naștere ale soților.

Distincția se acordă în baza Hotărârii Consiliului Local Mioveni nr. 156/30.08.2018, prin care a fost aprobat Regulamentul privind oferirea „Diplomei de Aur” și a premiului familiilor care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Detalii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0348.445.856.

Administrația locală din Mioveni anunță că până în prezent, s-au înscris deja 20 de cupluri.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Arta nu are granițe: Piteștiul găzduiește artiști din trei țări la PITART 2025

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole