Primăria Municipiului Pitești continuă acțiunile de reorganizare a traficului rutier pentru creșterea siguranței și fluidizarea circulației în cartierele orașului. Începând de astăzi, 9 octombrie, a fost instituit un nou sens unic în cartierul Războieni, pe aleea care asigură accesul la parcările din spatele blocului A5.
Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, informează că, începând cu 09.10.2025, a fost instituit sens unic de circulație pe aleea carosabilă care asigură accesul la locurile de parcare din spatele blocului A5 – cartier Războieni. Intrarea se face dinspre strada Vasile Pârvan, pe lângă Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, conform avizării din ședința Comisiei pentru sistematizarea circulației auto și pietonale în municipiul Pitești, din data de 17.09.2025.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte noua reglementare și semnalizarea rutieră instalată în zonă.
Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: