Campaniile de reduceri atrag milioane de cumpărători, dar pot ascunde riscuri majore. Cumpărăturile online au devenit o normalitate, iar Black Friday este una dintre cele mai aglomerate perioade pentru comercianți și consumatori deopotrivă. OPC trage un semnal de alarmă: este important să ne protejăm interesul, să evităm cumpărăturile impulsive și să cunoaștem drepturile legale înainte de a plasa o comandă.
Ce trebuie să știi când plasezi o comandă online
Cumpărăturile online sunt rapide, comode și uneori mai accesibile, dar nu sunt lipsite de riscuri. Alegerea corectă începe cu informarea. Inspectorii OPC îi îndeamnă pe cetățeni să verifice cu atenție magazinele online, politicile comerciale și condițiile de livrare, înainte de a apăsa butonul „Cumpără”.
De asemenea, trebuie știut faptul că, atunci când plasezi o comandă și te răzgândești, ai dreptul să te retragi din contractul încheiat la distanță în termen de 14 zile, fără a oferi motive. Există însă și excepții cum ar fi în cazul produselor personalizate, sigilate și desigilate, bunuri care expiră rapid sau servicii solicitate expres la domiciliu. Nu toate contractele permit retragerea, așa că este important să verifici clauzele înainte de a achiziționa.
Black Friday – perioada cumpărăturilor accelerate
OPC atrage atenția că în perioada Black Friday apar frecvent campanii agresive de reduceri, iar unele pot induce în eroare. Inspectorii OPC ne sfătuiesc să verificăm ofertele care par prea bune, pentru că unele pot fi capcane, de asemenea să comparăm prețurile la mai multe magazine online, să verificăm dacă magazinul online are și o adresă fizică și date clare de contact și să ne asigurăm de faptul că site-ul oferă informații clare și detaliate despre produsul care ne interesează.
De asemenea, cumpărătorii care preferă magazinele online trebuie să știe faptul că produsele noi beneficiază de o garanție conformă și legală de doi ani. În cazul în care produsul este neconform, ai dreptul să ceri repararea sau înlocuirea produsului ori rezilierea contractului dacă este cazul. Funcționalitatea produselor digitale, durata contractelor, obligațiile asumate – toate trebuie verificate atent. Fie că achiziționezi un telefon, un laptop ori un serviciu digital, cunoașterea legislației îți oferă protecție și siguranță. Pentru sprijin sau sesizări, consumatorii pot apela la ANPC sau pot accesa platforma oficială www.anpc.ro.
Material realizat de Celestina Dobricescu.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: