anchetaonline.ro

PNRR-ul României, aprobat de Comisia Europeană: 21,4 miliarde de euro pentru modernizarea țării

de | 23.10.2025 08:43 | Național, Economic, Politic

România primește undă verde de la Bruxelles pentru noua versiune a Planului Național de Redresare și Reziliență. Cu o finanțare totală de peste 21 de miliarde de euro, țara noastră are acum șansa de a investi masiv în sănătate, infrastructură, energie verde și digitalizare — domenii-cheie pentru dezvoltarea modernă și sustenabilă.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a precizat ieri că după ajustările negociate, valoarea finală a PNRR-ului României ”este de 21,41 miliarde euro, dintre care 13,57 miliarde euro granturi și 7,84 miliarde euro împrumuturi”.

De asemenea, potrivit acestuia, la renegociere s-a obținut:

• finanțarea autostrăzii A7, de 2,17 miliarde euro, a fost transferată integral din împrumuturi în granturi;

• proiectele de renovare energetică a clădirilor – în valoare de 1,39 miliarde euro – au fost de asemenea transformate în granturi;

• menținerea investițiilor strategice în digitalizare, inclusiv pentru automatizarea administrației publice și finalizarea cloud-ului guvernamental;

• finanțarea pentru opt unități spitalicești importante și am introdus o investiție nouă pentru 1.200 de ambulanțe.

”Până în prezent, România a încasat 10,72 miliarde euro, adică aproape jumătate din alocarea totală a PNRR”, a precizat ministrul Investițiilor..

Senatorul liberal argeșean explică că fondurile vor finanța proiecte majore în sănătate, infrastructură, energie verde și digitalizare — piloni esențiali pentru dezvoltarea durabilă a țării.

Sursă foto: FB Mihai Cotet

”Vești bune pentru România!

Comisia Europeană a aprobat ieri varianta revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență.

21,4 miliarde de euro – atât valorează acum PNRR-ul României, din care 13,5 miliarde sunt fonduri nerambursabile și 7,8 miliarde împrumuturi avantajoase.

Banii merg către investiții în spitale, infrastructură, energie verde și digitalizare — domenii de care depinde modernizarea țării. Totodată, păstrarea în funcțiune a unor centrale energetice până în 2029 asigură stabilitate și mii de locuri de muncă în Gorj, Hunedoara, Craiova și Râmnicu Vâlcea.

A fost o negociere dificilă, dar importantă: România și-a recâștigat credibilitatea în fața partenerilor europeni și, mai ales, șansa de a transforma fondurile europene în proiecte care chiar se văd în viața de zi cu zi.

Europa ne oferă sprijin, dar și noi avem datoria să ne facem partea: să ducem până la capăt reformele pe care le-am promis și pe care românii le așteaptă de ani de zile”, a transmis vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea și FB Mihai Cotet

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Victimele violenței domestice, scutite de taxele pentru divorț și partaj — proiectul Alinei Gorghiu, adoptat de Senat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: