Echipajul Norbert Maior – Francesca Maior a obținut o victorie răsunătoare la Raliul Argeșului powered by Citroën 2025, ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri. După un parcurs impecabil, dominând probele speciale de pe Transfăgărășan și din județele Argeș și Dâmbovița, cei doi au reușit să se impună autoritar în fața rivalilor, confirmându-și statutul de una dintre cele mai valoroase echipe din motorsportul românesc. Evenimentul, organizat sub egida FRAS și sprijinit de Consiliul Județean Argeș, Primăria Pitești și Argeș Mall, a încheiat spectaculos sezonul 2025 al competiției.

Caravana Campionatului Național de Raliuri s-a deplasat în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie în Pitești, pentru Raliul Argeșului powered by Citroën, ultima etapă din sezonul 2025. Cu un total de 11 probe speciale și aproape 133 de kilometri cronometrați, ediția cu numărul 28 a etapei argeșene urma să decidă clasamentele finale ale sezonului de raliuri.
6 speciale programate în prima zi de concurs
În ziua de joi, echipajele au fost prezente la testul oficial, shakedown-ul de la Albota fiind primul reper al duelurilor care urmau să decidă titlurile rămase în joc pe probele de asfalt din județele Argeș și Dâmbovița. În mod tradițional, seara, publicul numeros a asistat la Startul Festiv și Prezentarea Echipajelor din Piața Primăriei Pitești, unde atmosfera a fost din nou una specială și plină de emoție.
 
 
 
 
Cu 6 speciale programate în prima zi de concurs, unde concurenții au parcurs de două ori Godeni, Mățău și Cândești, Norbert și Francesca Maior urmau să încheie vinerea în fruntea clasamentului după ce au reușit să se impună pe 5 din cele 6 probe, cu un avans de 15 secunde în fața echipajului format din Andrei Gîrtofan și Tudor Mârza, câștigătorii ultimei treceri pe Cândești. Pe ultima treaptă a podiumului au încheiat ziua bulgarii Martin Surilov și Yuriev Hanko. Unul dintre principalii favoriți la victorie, Simone Tempestini care a luat startul cu un nou copilot, în persoana lui Vlad Colceriu, a avut parte de o pană de cauciuc pe a treia probă, avariile suferite de mașina de concurs forțându-l pe campionul național la abandon.
Celebrele probe Lacul Vidraru, Capra, Transfăgărășan și Barajul Vidraru Power Stage
Acțiunea zilei secunde s-a mutat pe Transfăgărășan, unde echipajele au avut de înfruntat celebrele probe Lacul Vidraru, Capra, Transfăgărășan și Barajul Vidraru Power Stage, finalul de sezon urmând să se încheie oficial cu Argeș Mall Rally Show. Duelul dintre Norbert Maior și Andrei Gîrtofan a continuat și sâmbătă, pilotul Napoca Rally Academy având câștig de cauză după ce a dominat ziua, câștigând toate probele speciale care au contat în stabilirea ierarhiei finale.
Astfel, Raliul Argeșului powered by Citroën 2025 se încheie cu victoria echipajului Norbert Maior-Francesca Maior (Citroen C3 Rally2), campionii europeni la juniori din 2023 și vicecampionii mondiali la junori din 2024 reușind să controleze cursa de la început până la final. Aflați la al șaptelea podium din sezon, Andrei Gîrtofan și Tudor Mârza (Skoda Fabia RS Rally2) au ocupat locul secund la finalul raliului, reușind să își adjudece titlul de campioni pe asfalt. Cu un ritm tot mai bun de la o etapă la alta, Sebastian Barbu secondat la această cursă deTeodor Gabi Găina (Hyundai i20N Rally2), reușește al doilea podium din sezon, terminând Raliul Argeșului pe locul trei. TOP-ul 5 a fost completat de către Dan Gîrtofan/Ruxandra Mârza (Skoda Fabia RS Rally2) și Bogdan Gheorghiu/Andrei Brezoszki (Skoda Fabia RS Rally2).
Categoria mașinilor cu două roți motrice a fost câștigată de Reis Suliman și Alina Bianca Pop după un ritm constant și eficient, ei profitând și de abandonul echipajului Sebastian Scîrlet/Sergiu Itu care se afla în bătălia pentru victorie dar și titlul acestei categorii. Pe locul second s-au clasat Mihai Dumitrescu și Bogdan Nițescu, iar pe a treia treaptă a podimului au urcat Dănuț Budai și Lucian Budai, cei care în urma acestui rezultat câștigă titlul mașinilor cu două roți motrice.
Potrivit organizatorilor, nici bătăliile din cupele monomarcă nu au dezamăgit la ultima cursă din Campionatul Național de Raliuri, Swift Cup ținând fanii în suspans după evoluțiile tinerelor talente care au oferit un spectacol garantat. Dragoș Tuluc, în vârsta de doar 16 ani, a reușit împreună cu Aurelian Hanea o nouă victorie de etapă trecându-și în cont titlul cupei. Locul doi revine echipajului Daniel Militon/Bogdan Giol iar pe a treia treaptă a podiumului încheie Eduard și Annelise Bîrloiu.
La 208 R2 Cup Alexandra Teslovan și Mihai Supuran își trec în cont încă un success în timp ce la Clio Rally5 Challenge Eduard Grigoriu și George Grigorescu reușesc victoria de etapă. Rareș Dranca/Andrei Axinte domină din nou Cupa Dacia, încheiând pe locul 1.
 
 
 
 
 
 
Clasamentele complete se găsesc pe live.fras.ro
Raliul Argeșului powered by Citroën a fost un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și Argeș Mall.
Mașina oficială a Raliului Argeșului powered by Citroën a fost oferită de Eurial Invest – Dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS și Opel în România.
Parteneri: Eurial Invest, Eurial Certified, Repsol Lubricants România prin Valtec Premium Lubricants, Hyperfy, MSS, Ramada Pitești.
Sursă foto: organizatori.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cabinetul KARA MED DIABET oferă servicii în contract cu CAS Argeș














