Odiseea dosarului Publitrans, care l-a trimis în închisoare pe fostul primar al Piteştiului, continuă! Deşi s-au scurs aproape trei ani de la sentinţa definitivă şi deja toţi inculpaţii şi-au ispăşit pedepsele, a rămas nefinalizată problema recuperării integrale a prejudiciului. Dacă omul de afaceri Gheorghe Văsîi şi-a plătit partea, nu acelaşi lucru se poate spune despre Tudor Pendiuc.
În momentul în care i-a convins pe judecătorii Tribunalului Dâmbovița să îl elibereze condiţionat, fostul primar al municipiului Piteşti a declarat în faţa instanţei că i se opreşte lunar 1.000 de lei din pensie pentru acoperirea prejudiciului. În mod evident, nici dacă ar mai trăi 100 de ani Pendiuc nu ar putea achita în felul acesta partea lui de prejudiciu, motiv pentru care Publitrans 2000 SA a apelat la executorul judecătoresc Ioan Vârgă pentru recuperarea banilor ce i se cuvin, în urma pronunțării deciziei penale nr. 927/A/2023.
Potrivit Raportului administratorilor Publitrans 2000 SA pentru exercițiul financiar la 31.12.2023, „în dosarul execuțional nr. 241/2023 s-a constatat că numitul Pendiuc Tudor deține în coproprietate cu soția sa mai multe bunuri imobile însă acestea nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, iar sumele reținute din pensia primită de acesta sunt infime față de valoarea prejudiciului.”
Soţii Tudor şi Gabriela Pendiuc au contestat însă în instanţă executarea silită, procesul acestora cu Publitrans 2000 SA Piteşti judecându-se, de aproape doi ani, la Judecătoria Piteşti. Recent, însă, Curtea de Apel Piteşti a admis solicitarea soţilor Pendiuc de strămutare a procesului lor, cauza urmând să se judece de acum înainte în judeţul Vâlcea: „Admite cererea de strămutare. Dispune strămutarea cauzei cu nr. 21083/280/2023 de la Judecătoria Piteşti la Judecătoria Horezu. Menţine actele îndeplinite de instanţă. Definitivă.” – se arată în încheierea de şedinţă.
Dosarul a fost înregistrat recent pe rolul Judecătoriei Horezu, iar primul termen a fost stabilit pe 26 noiembrie 2025.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














