anchetaonline.ro

Angajat APIA Argeş – condamnat pentru fraudarea fondurilor europene

de | 04.11.2025 19:30 | Din ediția tipărită, Importante, Județean, Lifestyle

În vara anului 2023, procurorii DNA Piteşti i-au trimis în judecată pe Cornel Frujină, angajat la centrul local de la Domneşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Argeş (APIA), şi pe Narcisa-Ioana Bucur (fostă Tucă), cei doi fiind acuzaţi că ar fi fraudat fondurile europene cu aproximativ 140.000 de lei.

Concret, procurorii anticorupţie susţin că „în perioada 2020-2023, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) 47 de documente în care erau consemnate date false (facturi, raport de execuție, declarații etc.) pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în cadrul Măsurii M8/2B/2B – «Sprijin pentru tinerii fermieri». Acționând în această manieră, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 139.905 lei, sumă cu care AFIR s-a constituit parte civilă în cauză.” – după cum se arată în actele acuzării.

Cei doi au fost acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, toate în formă continuată, dosarul fiind judecat la Tribunalul Argeș.

► 2 ani şi 8 luni cu suspendare pentru cei doi inculpaţi

Săptămâna trecută, judecătorii s-au pronunţat în acest dosar, atât angajatul APIA, cât şi beneficiara finanţării fiind găsiţi vinovaţi şi condamnaţi. Astfel, Cornel Frujină şi Narcisa Bucur au primit câte 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, în urma contopirii pedepselor dispuse pentru infracţiunile pentru care au fost puşi sub acuzare. Dacă decizia rămâne definitivă, pe parcursul termenului de supraveghere stabilit la trei ani, ambii inculpaţi vor trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Piteşti sau în cadrul Muzeului Judeţean Argeş.

De asemenea, instanţa a admis şi acţiunea civilă formulată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale România (AFIR), obligându-i în solidar pe cei doi să achite prejudiciul în valoare de 139.905 lei, la care se adaugă sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate (dobânzi şi penalităţi) și care urmează să fie calculate în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data decontării fiecărei tranşe de plată şi până la data plăţii efective.

În vederea recuperării prejudiciului, Tribunalul Argeş a menţinut măsura sechestrului asigurător. În plus, judecătorii au decis să fie anulate zeci de documente care au fost întocmite în fals – contracte, facturi fiscale, chitanţe, declaraţii pe propria răspundere – înscrisuri în baza cărora s-au obţinut fraudulos bani europeni. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

► Al doilea dosar de corupţie pentru consilierul APIA

Acesta nu este primul dosar de corupţie pe numele lui Cornel Frujină, angajatul APIA Domneşti fiind trimis în judecată şi în 2022, după ce şi-ar fi băgat o rudă la înaintare pentru a obţine 40.000 de euro fonduri europene nerambursabile, în realitate el fiind beneficiarul. Frujină a scăpat însă de pedeapsă în acest dosar, bucurându-se de beneficiile prescripţiei răspunderii penale, faptele de care era acuzat datând din 2014.

Dacă nu s-ar fi prescris faptele din acest dosar, altfel ar fi stat lucrurile în ceea ce priveşte decizia instanţei de săptămâna trecută, deoarece s-ar fi pus problema recidivei. Pe de altă parte, consilierul APIA Domneşti nu a scăpat însă şi de obligaţia de a acoperi gaura de aproape 40.000 de euro pe care acţiunile sale au produs-o bugetului AFIR în primul său dosar de corupţie.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristian Popescu Piedone, trimis în judecată de DNA

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu peste 20 de ani experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură | Argeș

Ultimele articole