- Circulația se oprește temporar la Pasajul Unirii, acolo unde încep lucrările de consolidare.
Circulația rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită temporar marți seara, 17 mai, în intervalul orar 23:30 – 05:00, anunță Primăria Sectorului 4.
În mai puțin de două luni se încep lucrările de reabilitare și punere în siguranță a pasajului. O echipă de experți va inspecta construcția în vederea stabilirii măsurilor și intervențiilor necesare consolidării acesteia.
Pasajul Unirii, construit în anii 1986-1987, a primit – în urma unei expertize tehnice – un verdict îngrijorător încă din anul 2017. Acesta a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din București se află într-o stare avansată de degradare și prezintă deficiențe serioase la structura de rezistență care pun în pericol viața a sute de mii de oameni din Sectorul 4 și nu numai, anunță un comunicat al Primăriei Sectorului 4.
În urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului București, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 pentru remedierea în regim de urgență a problemelor de siguranță constatate. Acesta a demarat de la începutul acestui an procedurile premergătoare punerii în siguranță a întregii zone prin care trec zilnic zeci de mii de mașini.
Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Inedit! Netflix caută participanți pentru un reality show inspirat de „Squid Game”