Firma de taximetrie Taxi Valentin, unde lucra Crinu Viorel Ionescu, a transmis astăzi un mesaj emoționant, în care își exprimă durerea pentru pierderea tragică a colegului lor. Potrivit companiei, Ionescu era un om respectat, apreciat atât pentru profesionalismul său, cât și pentru caracterul său deosebit. Colegii îl descriu ca pe o prezență constantă și un sprijin pentru toți cei din jur, un profesionist dedicat care își făcea meseria cu pasiune și responsabilitate.
Pierdea sa nedreaptă a lăsat un gol imens în comunitatea Taxi Valentin.
Cu profund regret, anunțăm încetarea din viață a colegului nostru Ionescu Crinu, indicativ 69, un om respectat și un profesionist dedicat.
Pierderea sa tragică și nedreaptă a îndurerat întreaga noastră comunitate.În aceste momente grele, adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.Ne rugăm ca Dumnezeu să le ofere putere și mângâiere.Pentru noi, el a fost o prezență demnă, un om cu caracter și un sprijin constant. Absența sa lasă un gol greu de cuprins în cuvinte.
Crinu Viorel Ionescu, din Albota, a fost atacat mortal în timpul unei curse de taxi, pe podul care leagă strada Nicolae Racoviceanu de DN 73D, de un tânăr de 21 de ani din Davidești. După ce l-a înjunghiat, agresorul i-a sustras telefonul, portofelul și geaca și a fugit, lăsându-l pe șofer să se târască pentru a cere ajutor. Deși a reușit să ajungă într-o zonă locuită și să strige după ajutor, bărbatul și-a pierdut viața din cauza rănilor grave.
Suspectul a fost prins rapid de polițiști, murdar de sânge și purtând geaca victimei. Testele rapide au indicat consumul de amfetamină, iar anchetatorii au descoperit că tânărul ar mai fi fost implicat și într-un alt incident violent cu un taximetrist, la începutul anului în București.
Tânărul a fost reținut pentru omor și tâlhărie calificată, iar astăzi va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Sursă foto: MJ/ Argespress
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânărul care l-a ucis pe taximetristul de 60 de ani în Mioveni a mai fost reținut












