Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați la data de 23 noiembrie, în jurul orei 18:00, prin apel la 112, de către o femeie de 50 de ani care a precizat că fostul concubin, un bărbat de 56 de ani s-a prezentat la ușa apartamentului său și i-ar fi adresat amenințări.
Bărbatul avea emis anterior și un ordin de protecție provizoriu dar asta nu l-a împiedicat să o agreseze.
Potrivit polițiștilor în ziua de 19 noiembrie, în urma unei alte stări conflictuale, cel în cauză ar fi amenințat-o pe femeie și ar fi lovit-o, aspecte în urma cărora polițiștii aceleiași subunități au emis un Ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, prin care bărbatul avea stabilită interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri față de femeie sau de locuința acesteia, însă fără ca ordinul de protecție să fie însoțit de măsura monitărizării electronice.
Au fost desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, încălcare a ordinului de protecție provizoriu, respectiv violență în familie, de către polițiștii de investigații criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești iar după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca în cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
De precizat că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(Video) Accident cu victimă la Micești. O femeie și-a pierdut viața!













