Un incendiu devastator a avut loc ieri, 12 decembrie, la un service auto din Vaslui.
Potrivit observatornews.ro, focul ar fi pornit de la un autoturism aflat în reparații. Până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins rapid la acoperiș și au cuprins întreaga clădire.
La fața locului au intervenit, inițial, trei autospeciale și 12 pompieri din cadrul Detașamentului Vaslui. Pe măsură ce flăcările s-au intensificat, eforturile au fost suplimentate, ajungându-se la cinci autospeciale și 30 de pompieri militari care au lucrat mai bine de șase ore pentru stingerea incendiului.
Incendiul s-a manifestat violent, cu degajări mari de fum, afectând o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați dintr-o hală care adăpostea mai multe compartimente și ateliere.
Intervenția a fost dificilă din cauza degajărilor mari de fum, dar, din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Incendiul a pornit de la un autoturism dintr-un service auto din municipiul Vaslui și s-a propagat la acoperiș. Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, la o hală cu mai multe compartimente și ateliere. La nivelul ISU Vaslui a fost activată grupa operativă. Se lucrează cu cinci autospeciale de stingere și 30 de pompieri militari”, au informat reprezentanții ISU Vaslui.
Foto: ISU Vaslui
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Gesturi mici, bucurii mari – sprijin pentru copiii de la Centrul de Zi „Bambi”












