Continental Fast Line CFL
Fabricat în Argeș: Continental Fast Line – Performanță în mișcare
+ INTERNAȚIONAL LAZĂR COMPANY – un brand românesc construit în Argeș și dezvoltat prin performanță
+ GIC – TRADIȚIE, INVESTIȚII, INOVAȚIE
SEGA PROIECT 2008
Construcții & imobiliare: SEGA PROIECT 2008 oferă soluții personalizate pentru fiecare proiect
+ Construiește cu VECTRUM! Soluții eficiente pentru orice proiect!
+ VALAH CONSTRUCT GRUP – Experiență și performanță în construcții
Dr. Laura Florea
Cei mai puternici oameni din Argeș: Dr. Laura Florea: Medicul de familie este primul sprijin al pacientului, cel care îl cunoaște cel mai bine și îl însoțește de-a lungul vieții
+ Florin Enache: Cultura TEILOR s-a format în jurul pasiunii pentru excelență și al dorinței de a crea ceva autentic
+ Dr. Adrian Sturzu: Abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală
Cătălina Dumitrașcu
Femeile de succes ale Argeșului: Cătălina Dumitrașcu: Adevărata valoare se vede în felul în care rămâi om, indiferent de locul în care ajungi
+ Raluca Dănălache: Sinceritatea este prima calitate care ajută pe oricine!
+ Denisa Raicu: Puterea femeii constă în libertatea de a rămâne fidelă propriei identități
Cătălin Mîndroc
Noua generație: Cătălin Mîndroc: Leadershipul începe cu responsabilitatea față de oameni
+ Remus Mihalcea: Un medic poate aduce aceeași rigoare, empatie și responsabilitate și în politică!
+  Diana Lupaș – Lumea s-a schimbat și este într-o continuă schimbare, iar liderii trebuie să se adapteze constant și să-și păstreze încrederea oamenilor!
Argeș: Marcea Sport, refugiul perfect în sezonul rece: înot, saună, jacuzzi și masaj pentru relaxare deplină
Pitești: HARA revine la Hush Pitești! O seară de muzică live, energie și distracție
Mioveni: Emoția primelor imagini cu bebelușul, la Clinica Adiant Medical. De ce este importantă morfologia fetală
Câmpulung Muscel: Teilor şi Holcim – în top 10 angajatori din România
Curtea de Argeș: Titanii luxului de la Paris și New York au ajuns la Curtea de Argeș
Ștefănești: Vectrum Solutions investeşte 1 milion de lei pentru renovarea Conacului Donescu
Costești: O clădire a Primăriei Costeşti va fi consolidată şi modernizată
Topoloveni: JOI. Întrerupere programată a energiei electrice în Topoloveni

Greșeala pe care mulți credincioși o fac fără să știe. De ce un singur cuvânt poate schimba sensul credinței

Sursă foto: FB Cristian Gentea.

„Am luat” sau „am primit” Sfânta Împărtășanie? O întrebare aparent de limbaj deschide o reflecție profundă despre credință, har și relația dintre om și Dumnezeu. Într-un amplu text, protos. prof. Rafael Vintilă explică de ce Euharistia nu este un merit personal, ci un dar dumnezeiesc, primit cu smerenie, credință și dragoste, așa cum a fost mărturisit încă din Biserica primară.

Am luat” sau „am primit” Sfânta Împărtășanie? O formulare aparent banală ascunde, de fapt, o diferență esențială de sens teologic. Într-un text publicat recent pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, protos. prof. Rafael Vintilă explică de ce modul în care vorbim despre Euharistie este o adevărată mărturisire de credință.

Pornind de la cuvintele Mântuitorului rostite la Cina cea de Taină și din Evanghelia după Ioan, autorul subliniază că Sfânta Împărtășanie nu este rezultatul unui merit personal, ci un dar oferit de Dumnezeu. Harul nu se „ia”, ci se primește cu credință, smerenie și dragoste.

Această învățătură este prezentă încă din Biserica primară, fiind confirmată de Sfinții Părinți și de Apostolul Pavel, care amintește că tot ceea ce avem este primit, nu dobândit prin vrednicia proprie. În acest context, formularea corectă rămâne „am primit Sfânta Împărtășanie”.

”Am luat sau am primit Sfânta Împărtășanie?

Biserica este chemată să facă mereu distincția dintre harul dăruit de Dumnezeu și practicile omenești care pot însoți viața de credință, fără a o fundamenta. În acest sens, modul în care vorbim despre Sfânta Împărtășanie nu este un simplu detaliu de limbaj, ci o adevărată mărturisire de credință.

La Cina cea de Taină, Domnul Însuși spune: „Pe când mâncau ei, Iisus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, le-a dat paharul zicând: Beți toți din el, fiindcă acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 26–28).

Aceeași realitate este vestită și în cuvintele Domnului din Evanghelia după Ioan: „Eu sunt pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer. Cine va mânca din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii” (Ioan 6, 50–51).

Aceste cuvinte nu îndeamnă la un merit personal sau la o realizare omenească, ci vestesc un dar oferit. Dumnezeu este Cel care dă, iar credinciosul este cel care primește cu credință. Mântuirea nu este ceva ce „luăm”, iar harul nu este ceva ce apucăm prin meritele noastre, ci este primit din dragoste, ca dar al iubirii dumnezeiești.

Orice încredere în meritele noastre este zadarnică, căci, așa cum spune profetul Isaia, „toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre sunt ca un veşmânt întinat” (Isaia 64, 5), iar Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina întărește această învățătură arătând că nu virtuțile ne mântuiesc, ci milostivirea lui Dumnezeu, adevăr pe care îl mărturisim neîncetat și în rugăciunile Bisericii, mai ales atunci când venim să ne spovedim, precum și în slujbele Sfintei Liturghii și ale Maslului.

Această înțelegere nu este o formulare târzie, ci aparține chiar Bisericii primare. Sfântul Ignatie din Antiohia, numit și Ignatie Teoforul, urmaș direct al Sfinților Apostoli și martir al secolului I, a scris în mod repetat despre Sfânta Euharistie. Într-o scrisoare adresată efesenilor, el spune: „Sârguiți-vă dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lor.”

Această mărturie arată limpede că Euharistia este lucrarea lui Dumnezeu în Biserică, nu un act privat și nici rodul vredniciei omului, ci darul care întărește comuniunea, păzește unitatea și biruie puterile potrivnice.

Așa cum spune Apostolul Pavel:

„Căci cine te deosebește? Și ce ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7).

Din acest motiv, limbajul potrivit este „mi s-a dat Sfânta Împărtășanie” sau „am primit Sfânta Împărtășanie”. Această formulare exprimă limpede adevărul că Euharistia este lucrarea lui Dumnezeu, iar credinciosul trăiește din ceea ce i se dăruiește.

În rugăciunea a patra din canonul de împărtășanie sunt înșirate atâtea păcate, încât suntem constrânși să mărturisim, împreună cu Sfântul Simeon Metafrastul, că prin viața noastră am ajuns cu totul sălaş diavolului. Când susţinem că am fi vrednici, atunci suntem nevrednici în a ne împărtăşi.

În Sfânta Euharistie are loc, în mod tainic, marele schimb: păcatele (datoriile) celui păcătos sunt plătite, achitate și iertate de Hristos, iar credinciosul nu doar că nu rămâne datornic, ci primește milostivirea și viața cea nouă, prin harul credinței. A spune „am luat Sfânta Împărtășanie” mută accentul, chiar și neintenționat, asupra acțiunii omului.

În Euharistie nu primim ceva, ci pe Cineva: pe Însuși Iisus Hristos, adevărat Dumnezeu, Care ni Se dăruiește prin făgăduința Sa. Domnul lucrează în întreaga noastră ființă, trup și suflet, pe măsura în care Îi răspundem cu credință și ne deschidem inimile spre harul Său.

Când participăm la Liturghie, ne aflăm în prezența Împăratului Împăraților. Și nu venim doar să-L vedem și apoi să plecăm. Prin împărtășanie, plecăm de la Liturghie cu Împăratul Însuși în noi și noi în El (Ioan 6, 56), trăind unitatea cu Hristos prin credință și har, iar în viața noastră devin vizibile roadele credinței.

Din punct de vedere practic, atunci când ajungem în fața preotului, suntem atenți să deschidem bine gura și să nu stăm prea la distanță, pentru ca Sfânta Împărtășanie să fie primită cu „frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste!“

Păcatele ușoare nu împiedică primirea Sfintei Împărtășanii. Așa cum o persoană ușor bolnavă poate mânca și bea pentru a se întări, tot astfel credinciosul cu păcate ușoare poate primi Euharistia spre întărire și vindecare. Însă cel care este mort spiritual, adică purtător al păcatelor de moarte, trebuie mai întâi să se mărturisească înainte de a se împărtăși”, arată protos. prof. Rafael Vintilă de la Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești.

impartasanie 2 - Greșeala pe care mulți credincioși o fac fără să știe. De ce un singur cuvânt poate schimba sensul credinței

”Credincioșii sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie”

Mai departe acesta exidențiază și importanța participării conștiente la Sfânta Liturghie, a spovedaniei și a pregătirii sufletești, subliniind că în Euharistie credinciosul nu primește „ceva”, ci pe Însuși Hristos, spre vindecare, iertare și întărire sufletească: ”Credincioșii sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie duminica și la sărbătorile rânduite, nu ca împlinire a unei porunci exterioare, ci pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine; de aceea, participarea este de dorit de la începutul până la sfârșitul slujbei, cu evlavie și spirit de reculegere, atenți la lecturile Scripturii și la rugăciuni, implicați activ prin răspunsuri și cântări împreună cu comunitatea și primind, cu credință, Sfânta Împărtășanie. În același timp, Biserica încurajează participarea cât mai frecventă, chiar zilnică acolo unde este posibil, ca mijloc prin care Dumnezeu Însuși dăruiește iertarea păcatelor, întărește credința și susține viața creștină”.

Foto descriptiv.

Sursă foto: FB Cristian Gentea și Facebook Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un om a murit pe munte! 40 de persoane salvate în ultimele 24 de ore!

Articol despre

Articol scris de <a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Nu rata nici nicio știre importantă!

Abonează-te la newsletter!

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Articole asemănătoare:

Marcea Sport
+ Marcea Sport, refugiul perfect în sezonul rece: înot, saună, jacuzzi și masaj pentru relaxare deplină
HARA la HUSH
+ HARA revine la Hush Pitești! O seară de muzică live, energie și distracție
bec curent generic
+ Străzile din Pitești care rămân fără curent vineri, 13 noiembrie
Forest Electro Grup 2002
+ Forest Electro Grup 2002: „Aveți un proiect electric în pregătire? Haideți să vorbim despre el”
ninsoare iarna zăpadă
+ Ger sau o iarnă mai blândă? Vortexul polar și El Niño ar putea schimba prognozele
+ Consiliul Local Pitești – dat în judecată de Max Bet pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc

Important!

pensionar condamnat pornografie dosar diicot
+ Pensionar argeşean – condamnat cu suspendare pentru pornografie infantilă
companii arges in topul national firme CCIR
+ Patru companii din Argeş în Topul Național al Firmelor 2026
controale curtea de conturi primarii arges
+ Curtea de Conturi a dat de gol nereguli de zeci de milioane de euro în primăriile și instituțiile din Argeș
scandal bătaie Pitești Argeș
+ UPDATE: Poliția Argeș, primele detalii despre încăierarea din Coșești! 4 bărbați, implicați în scandal
accident DN 73 trafic blocat (2)
+ UPDATE. Accident pe DN 73, în Argeș. Un șofer de 80 de ani, implicat
Daniel Chitoiu judecator Costin Andrei Stancu
+ Decizie neașteptată la Curtea de Apel Pitești! Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu pleacă de la Secția Penală

Din ediția tipărită

+ Consiliul Local Pitești – dat în judecată de Max Bet pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc
+ Titanii luxului de la Paris și New York au ajuns la Curtea de Argeș
pensionar condamnat pornografie dosar diicot
+ Pensionar argeşean – condamnat cu suspendare pentru pornografie infantilă
Dianthus companie
+ Soarta Dianthus a rămas exclusiv la mâna judecătorilor argeșeni
cladire administrativa Costești
+ O clădire a Primăriei Costeşti va fi consolidată şi modernizată
conacul donescu virgil popescu vectrum
+ Vectrum Solutions investeşte 1 milion de lei pentru renovarea Conacului Donescu