Polițiștii locali piteșteni au intervenit în această seară pentru oprirea unui incendiu pe strada Craiovei.

Foto: Poliția Locală Pitești
Aceștia au fost direcționați de către dispecerat către strada Craiovei, în zona blocului E, unde a fost semnalat un incident grav: o persoană a incendiat platforma de gunoi din proximitate.

Foto: Poliția Locală Pitești
Echipajul de poliție a reușind să surprindă persoana suspectă, care a încercat să fugă la vederea patrulei, fiind depistată și reținută, ascunsă printre haine vechi, în spațiul comun al unui bloc din apropiere.

Foto: Poliția Locală Pitești
Focul a fost lichidat de către polițiștii locali înainte ca acesta să se extindă și să provoace pagube mai mari.
Polițiștii locali și-au asumat solicitarea de internare nevoluntară, în conformitate cu prevederile Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, în urma comportamentului deviant și riscul social generat de fapta sa,
Aceștia transmit că solicitarea a fost analizată și acceptată de medicul de gardă al Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, persoana fiind preluată în vederea evaluării și acordării îngrijirilor de specialitate.

Foto: Poliția Locală Pitești
Poliția Locală Pitești își reafirmă angajamentul de a acționa ferm și rapid în toate situațiile care pot pune în pericol siguranța cetățenilor și ordinea publică, colaborând strâns cu instituțiile abilitate pentru protejarea comunității.
Foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
PITEȘTI. Doi minori au spart o căsuță din Târgul de Crăciun și au fost prinși












