O ieșeancă în vârstă de 33 de ani a avut parte de un șoc după ce a aflat că fiul ei, în vârstă de 4 ani, pe care îl lăsase la grădiniță, a fost găsit singur în zona Pieței Chirilă. Femeia a anunțat imediat Poliția.
Sesizarea a fost înregistrată marți, în scris, la Secția nr. 4 Poliție Iași, mama reclamând faptul că minorul a fost descoperit nesupravegheat într-o zonă aglomerată a municipiului. Primele verificări au indicat că băiețelul ar fi părăsit grădinița în timpul programului, conform observatornews.ro.
Potrivit sursei citate, copilul a fost observat de angajați ai Poliției Locale, care au intervenit prompt. Acesta nu prezenta semne de violență și se afla într-o stare bună din punct de vedere fizic. Ulterior, minorul a fost transportat în siguranță la domiciliu și predat familiei.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul. A fost deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu.
Foto descriptiv stiridinbucovina.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Explozie urmată de incendiu la bloc. O persoană se află în stare critică!











