Momente de panică pentru o familie din comuna Mălureni, satul Zărnești, după ce mașina le-a luat foc în curtea gospodăriei.
Speriați, au sunat imediat la 112, iar la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești.
Potrivit ISU Argeș, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la autoturism și prezenta risc de propagare către locuința familiei și anexele gospodărești din apropiere.
În paralel cu stingerea focului, pompierii au acționat pentru a proteja vecinătățile.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost „efectul termic, de la un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată”.
Încă un incendiu în Argeș din cauza coșului de fum
Tot ieri, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină și în municipiul Câmpulung, pe strada Cuza Vodă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de evacuare a fumului unei locuințe.
În urma evenimentului, a ars funinginea din interiorul coșului.
Din fericire, nu au fost persoane rănite, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal, burlan de fum necurățat de funingine.
Pentru a preveni astfel de incidente, salvatorii argeșeni recomandă următoarele:
– verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).
Foto: seintamplainvalcea.ro/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Acte românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni. Zeci de percheziții












