Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, clarifică situația majorării taxelor și impozitelor locale, după apariția unor informații eronate în spațiul public. Acesta subliniază că ordonanța se aplică unitar la nivel național, inclusiv în orașele unde au apărut confuzii, și reamintește că până la 31 martie, contribuabilii pot beneficia de o reducere de 10% pentru plata integrală a obligațiilor fiscale.
”Suntem la începutul unui an în care taxele și impozitele s-au mărit cu peste 70%.
O greșeală de comunicare a condus la știri false, dezinformare și tensiuni – în două orașe, Sfântu Gheorghe și Calafat, s-ar fi spus că primăriile nu ar aplica ordonanța, prin urmare taxele și impozitele nu ar crește.
Primarii celor două localități au revenit cu informații clare: se aplică aceeași ordonanță și aceleași majorări în toată țara.
La 27 ianuarie, la Pitești, comparativ cu 2026, avem cu 5% mai puțini plătitori; statistica noastră arată că cetățenii se informează întâi, apoi plătesc.
Până la data de 31 martie, persoanele fizice și juridice beneficiază de o reducere de 10% la achitarea integrală a acestor obligații fiscale.”, a precizat, în cadrul unei emisiuni la Antena 3 Pitești, primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB CRistian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
„Cel mai bun” sau „cea mai ieftină”? Ce spune ANPC despre reclamele care te induc în eroare













