anchetaonline.ro

Accident pe DN 65, în Albota! O femeie rănită

de | 06.02.2026 19:39 | Eveniment, Județean

În urmă cu puțin timp, un accident rutier a avut loc pe DN 65, în comuna Albota, județul Argeș. Conform primelor informații, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.

Accident în Albota. Două mașini implicate

Impactul a fost extrem de puternic, astfel încât una dintre mașini a ajuns într-un șanț, rămânând suspendată. Autoturismul a ieșit de pe carosbail și a intrat în șanțul betonat.

La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de intervenție, dar și o ambulanță din cadrul SAJ, pentru acordarea primului ajutor. O femeie a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale, potrivit reprezentanților ISU Argeș.

Victima a fost preluată de echipajul medical, însă nu este clar în ce stare se află. Totodată, pompierii au luat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea oricărui pericol. Circumstanțele producerii accidentului sunt în curs de stabilire, fiind desfășurate cercetări în zona respectivă.

Amintim că un alt accident rutier s-a produs vineri, 6 februarie, în județul Argeș. Vorbim de un eveniment produs pe DN 73, pe sensul de deplasare spre Mioveni. Două autovehicule au fost implicate, iar o femeie a primit îngrijiri de specialitate la fața locului.

Foto ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident pe DN 73 Pitești-Mioveni! O femeie, asistată medical

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Albota