Moarte suspectă! Patronul unui salon de bronzare- găsit fără viață

de | 23.05.2022 13:44 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Un milionar român a fost găsit fără viață în salonul de bronzare pe care îl deținea, în Botoșani. Descoperirea șocantă a fost făcută de către un electrician. Omul venise la salon pentru a efectua o intervenție, după ce ar fi fost chemat chiar de către patron.

Electricianul a rămas fără cuvinte în momentul în care a ajuns la locul solicitării și l-a găsit pe bărbat inconștient, cu fața în jos. Inițial, angajatul a crezut că patronul leșinase, iar ulterior a observat că acesta nu mai respira.

Solicitarea ar fi fost făcută în jurul orei 8 dimineața, electricianul fiind chemat să repare unul dintre aparate. Când a ajuns la salon, o oră mai târziu, l-a găsit pe proprietar căzut la podea, potrivit monitorulbt.ro.

Omul de afaceri avea 47 de ani și era din Botoșani. Avea un băiețel și era căsătorit.

La faţa locului a fost dirijat echipajul cu medic al SMURD, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru pacient. Acesta era în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a precizat medicul primar Liviu Stan, coordonator în cadrul dispeceratului integrat SJA-ISU.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Având în vedere că bărbatul nu suferea de o afecțiune cronică, iar medicii au descoperit o marcă traumatică la nivelul capului, polițiștii au demarat o anchetă. Prin urmare, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul milionarului a fost transportat Institutul de Medicină Legală pentru a i se face necropsia, în urma căreia se va stabili în ce condiții a murit.

A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Sursa Foto: Monitorulbt.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Încă un bărbat din România- confirmat cu variola maimuței

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Botoșani | Delia