Avocat și consilier liberal, Gabriel Tudor aparține acelei generații care nu confundă succesul cu vizibilitatea, nici leadershipul cu autoritatea zgomotoasă. Pentru domnia sa, performanța profesională nu se măsoară în funcții sau expunere publică, ci în coerență între valori, profesie și viață personală. Crede într-o carieră care te definește, nu te consumă, și într-un echilibru asumat între rigoarea juridică și responsabilitatea civică.
Intrarea în politică a fost pentru avocatul argeșean un exercițiu de curaj și de ieșire din zona de confort, într-un mediu pe care îl descrie fără menajamente: marcat de superficialitate, impostură și lipsă de responsabilitate. Totuși, în loc să se retragă, a ales implicarea, convins că leadershipul autentic nu înseamnă putere, ci discernământ, decizii nepopulare dar corecte și construirea de instituții solide, nu de dependențe.
Gabriel Tudor vorbește despre succes ca despre o stare de împăcare interioară și despre leadership ca despre un exercițiu de luciditate morală într-o lume saturată de zgomot și manipulare. Într-o societate care cere rezultate rapide, el pledează pentru competență, responsabilitate și pentru menținerea controlului uman într-o epocă a tehnologiei accelerate.
►Cum definiți succesul astăzi, când ați confirmat deja, și ce refuzați acum, după ani de muncă, să mai sacrificați pentru el?
Pentru mine, succesul nu este o categorie obiectivă, cuantificabilă exclusiv în bani, funcții sau vizibilitate publică. Succesul este ceva profund subiectiv.
Pentru mine, succesul este atunci când sunt împăcat cu mine, cu munca mea și cu viața pe care o trăiesc și cu ceea ce atrag în jurul meu. Dacă ne-am raporta strict la câștiguri sau la ascensiune socială, succesul ar deveni o cursă fără linie de sosire, pentru că întotdeauna ar exista „mai mult”. Succesul real înseamnă coerență între ceea ce faci, ceea ce crezi și ceea ce trăiești. Înseamnă o profesie care nu te consumă până la epuizare, ci te definește, care se apropie de un hobby asumat, înseamnă timp de calitate, petrecut în prezența oamenilor cu adevărat importanți pentru mine, înseamnă plăcere și mulțumire în tot ceea ce faci.
►Care a fost testul de maturitate pentru dumneavoastră în domeniul în care ați ales să construiți și ce ați simțit că sunteți obligat să demonstrați?
Nu cred în mitul unui moment T0 al maturității profesionale. În realitate, maturitatea este un proces continuu, o succesiune de teste, crize și repoziționări. Societatea contemporană, inclusiv mediul academic și profesional, greșește atunci când tratează anumite repere formale drept final de drum: o diplomă, o funcție, o recunoaștere publică. În mod paradoxal, acelea ar trebui să fie începutul unei etape mai dificile, nu confirmarea definitivă a valorii. Maturitatea adevărată apare atunci când înțelegi că nu „ai ajuns”, ci că responsabilitatea ta crește, iar exigența față de tine trebuie să fie mai mare decât cea venită din exterior.
►Într-un context economic și social tot mai impredictibil, ce decizie luată în ultimii ani v-a scos complet din zona de confort, dar v-a definit profilul profesional?
Fără îndoială, intrarea în politică. A fost o ieșire brutală din zona de confort. Politica, așa cum se practică astăzi, este adesea departe de rigoare, competență și decență. De multe ori, atât în trecut, cât și în prezent, m-am gândit serios la retragere. Mizeria și lipsa de decență din politică, nivelul discursului public, superficialitatea deciziilor, lipsa de responsabilitate sunt descurajante. Totuși, simțul datoriei civice și educația primită, aceea de a nu ceda în fața greutăților, a nedreptăților și a mediocrității, m-au împiedicat să renunț.
►Care a fost momentul în care ați decis că – în traseul dumneavoastră – vreți să ieșiți din zona de confort a unui simplu executant și să vă asumați responsabilități de leadership?
Laurence J. Peter a scris o carte “Principiul lui Peter”. La un moment dat, era acolo un citat:Nu știu dacă lumea este condusă de inteligenți care ne duc de nas, sau de imbecili care chiar se iau în serios. Am hotărât să nu mă las nici dus de nas, nici condus de imbecili.
►Care este cea mai mare provocare pentru această nouă generație de lideri pe care o reprezentați: să crească, să țină ritmul cu schimbările accelerate sau să își păstreze valorile? De ce?
Cea mai mare provocare este păstrarea discernământului într-o lume saturată de informație. Am mai spus-o, în “Homo Deus”, Yuval Noah Harari observa foarte bine că, în trecut, cenzura funcționa prin blocarea accesului la informație. Astăzi, cenzura se realizează prin inundarea spațiului public cu un volum imens de informații false, irelevante sau manipulate, care face extrem de dificilă separarea adevărului de zgomot. În acest context, liderii nu mai sunt testați doar prin decizii, ci prin capacitatea de a distinge, de a filtra, de a separa adevărul de fake news și de a rămâne ancorați în valori, fără a fi absorbiți de isteria permanentă a prezentului.
►Dacă ați putea schimba un singur lucru în lumea în care va crește viitoarea generație de lideri, care ar fi acela și de ce?
După prăbușirea regimului comunist, România nu a cunoscut un leadership autentic, ci o formă de sălbăticie socială. Puterea a fost confiscată de grupuri de interese, adesea cu structură infracțională, coordonate din interiorul partidelor politice. Promovarea în funcții-cheie nu s-a făcut pe criterii de competență sau merit, ci în funcție de capacitatea de a produce beneficii materiale pentru alții. În paralel, așa-zișii oameni puternici ai societății au guvernat prin intimidare, constrângere psihologică, dezbinare și control, perpetuând o cultură a supunerii și a fricii adânc implantată de comunism. S-au cultivat obediența, cinismul, disprețul față de lege și disprețul față de competență. Acesta nu este leadership, ci este impostură. Cred că trebuie schimbată radical paradigma asupra liderului: nu autoritar, nu vanitos, nu providențial, ci lucid, empatic, responsabil, capabil să construiască în jurul lui instituții, nu dependențe. Liderul nu trebuie „corectat”, ci format de la zero, într-o cultură a responsabilității și a meritului.
►Cum vă raportați la așteptările tot mai mari de la generația dumneavoastră?
De la generația mea se așteaptă să repare eșecul generațiilor anterioare. Este comod ca cei care au distrus educația, sănătatea, economia și justiția să pretindă acum performanță, profesionalism și rezultate rapide. Este o ipocrizie structurală să ceri spitale performante și justiție corectă după ce ai lăsat în urmă infecție, corupție și mediocritate instituționalizată.
►Cum arată, în opinia dumneavoastră, un leadership responsabil într-o societate setată pe așteptări nerealiste?
Un om care poate lua decizii nepopulare, dar necesare și corecte. Dar un om care ia aceste decizii doar bazat pe expertiză, după consultări cu oameni pregătiți, nu din inspirație, nu “la ghici”.
►Tehnologia și inteligența artificială schimbă rapid regulile jocului. Unde trasați limita dintre eficiență și pierderea controlului uman?
Tehnologia trebuie să sprijine decizia umană, nu să o înlocuiască. Inteligența artificială trebuie să optimizeze procese, să corecteze erori, să ajusteze mecanisme. Nu trebuie să conducă, nu trebuie să decidă în locul nostru. Controlul moral, juridic și social trebuie să rămână exclusiv uman.
***
Această prezentare este parte a proiectului NextGeneration – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într-un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
