Primăria comunei Coșești a anunțat săptămâna trecută modificarea tarifului pentru apa potabilă distribuită populației, măsura urmând să intre în vigoare la începutul lunii martie. Potrivit administrației locale, începând cu data de 1 martie 2026, prețul de consum pentru metrul cub de apă va fi de 6 lei pentru toate gospodăriile racordate la rețeaua publică.
Totuși, autoritățile oferă o perioadă de tranziție pentru plata consumului înregistrat până la finalul lunii februarie. Astfel, locuitorii care își citesc apometrele până la 28 februarie 2026 și achită integral suma datorată până la 31 martie 2026 vor beneficia de tariful actual, de 3 lei/mc. În cazul în care consumul înregistrat până la 28 februarie nu va fi achitat până la termenul-limită, restanța va fi recalculată la noul tarif, de 6 lei/mc, începând cu 1 aprilie 2026.
Reprezentanții primăriei recomandă cetățenilor să efectueze citirea contoarelor și plata sumelor datorate în timp util, pentru a evita majorarea costurilor.
Material realizat de N.C.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Graficul pe anul 2026 privind sterilizarea câinilor și pisicilor din Coșești














