Andrei Valentin, un tânăr originar din Pitești, se află în mijlocul coșmarului din Dubai, una dintre țintele rachetelor iraniene în atacul de sâmbătă. Ce spune argeșeanul despre experiența prin care trece?
Un argeșean, prins în mijlocul atacurilor din Dubai
Conflictul din Orientul Mijlociu își arată efectele și asupra românilor aflați în zonă. După valul de rachete lansate de Iran și exploziile raportate în mai multe puncte din regiune, inclusiv în Dubai, un tânăr din Argeș a povestit prin ce trece în aceste ore tensionate, într-un clip postat pe TikTok.
Momentan s-a mai liniștit situația, dar nu știm dacă urmează să înceapă, de fapt, ceva mai rău. Foarte mulți oameni au plecat de aici, de unde stăm noi”, a precizat Andrei Valentin.
Argeșeanul afirmă că a încercat să ia legătura cu Ambasada României, însă susține că nu există adăposturi dedicate pentru cetățenii români. În lipsa unor informații clare, românii aflați în Dubai și-au creat un grup privat pe Telegram, unde schimbă detalii în timp real despre evoluția situației.
„Nu există adăposturi”
Tânărul mai spune că multe clădiri nu au subsoluri sau parcări subterane care ar putea servi drept adăpost, majoritatea fiind supraetajate
Am încercat să sunăm la Ambasadă, dar nu există adăposturi, așa că ești cam al nimănui. Așa că vedem ce se mai întâmplă. S-a făcut un grup de Telegram, privat, secret, cu toți cei care sunt prin Dubai, români, și vedem cum se desfășoară situația.
Nu ai pe unde să te duci, la subteran, la subsol, cum mai spuneau unii. Majoritatea locurilor blocurilor de pe aici nu au parcări subterane, le au supraetajate.
Sunt foarte mulți care au plecat cu familiile. Probabil sunt adăposturi disponibile pentru alte ambasade, dar nu și pentru România. O să vedem… eu cred că e și după noroc. Dacă e să ai ghinion, te bombardează și aici, în recepție. Dacă e să ai noroc, stai și la etajul 24. Momentan stăm în recepție”, a precizat acesta.
Conflictul din Orientul Mijlociu a escaladat rapid după atacurile lansate de SUA și Israel, sâmbătă, asupra Iranului, urmate de represalii iraniene în mai multe state din regiune, cu explozii, baze militare vizate și victime raportate. Având în vedere situația, numeroase companii aeriene au suspendat sau anulat zboruri, lăsând mii de pasageri blocați.
colaj Ancheta/ Foto captură video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cristina, o româncă stabilită în Dubai, mesaj pentru turiști: „Situația este tensionată”











