INFORMAȚII NOI, 25 MAI
Polițiștii argeșeni anunță că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, care și-a ucis iubita, marți noaptea, a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, omul va fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Oamenii legii transmit că femeia a fost găsită moartă de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești și un echipaj medical, care au ajuns la fața locului. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la audieri, fiind întocmit dosar penal pentru omor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii omor, în condițiile violenței în familie, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
INFORMAȚII INIȚIALE, 24 MAI:
Crimă în Argeș!
Marți seara, în satul Strâmbeni, din comuna Căldăraru, a avut loc o crimă sângeroasă. Un bărbat de 48 de ani și-a ucis cu sânge rece iubita, într-un acces de furie. Femeia avea 52 de ani, mai fusese căsătorită și era mamă, iar – cu omul care a ucis-o – trăia împreună de peste 18 ani.
Se pare că bărbatul este cunoscut ca bețivul satului, excesele sale bahice fiind motivul pe seama căruia vecinii pun nenorocirea din această seară. De altfel, și la momentul la care a fost ridicat de polițiști, omul era strâmb de beat, urlând cât îl țineau plâmânii atât la adresa victimei, cât și la adresa ziariștilor care îi puneau întrebări.
Cei doi concubini se certau frecvent, iar în această seară – pe fondul unei noi sesiuni de băutură- bărbatul a înjunghiat-o pe femeie, lăsând-o să sângereze până la moarte, prăbușită între două camere, după cum povestesc martorii oculari.
După ce a comis fapta, bărbatul a spus unei vecine că și-a ucis concubina, iar femeia în cauză este cea care a anunțat odioasa faptă la numărul de urgență 112.
La fața locului au ajuns de urgență polițiștii dar și reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Bărbatul a fost încătușat și dus la audieri.