Pompierii argeșeni au intervenit în două cazuri de accidente rutiere produse în cursul zilei de luni, în localitățile Lerești și Moșoaia. O mașină a intrat într-un stâlp, alta s-a răsturnat.
În ultimele 24 de ore, salvatorii din cadrul ISU Argeș au intervenit în cazul a 46 de situații de urgență pe întreg teritoriul județului. Printre cele mai semnificative s-au numărat și două accidente.
Primul eveniment rutier a avut loc în comuna Lerești, unde un conducător auto a pierdut controlul direcției și a ieșit de pe carosabil. Ulterior, mașina s-a oprit într-un stâlp de energie electrică.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Câmpulung pentru a asigura măsuri specifice în astfel de situații. Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat.
Un alt accident rutier s-a produs la scurt timp distanță, în comuna Moșoaia. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.
Paramedicii SMURD au asistat o persoană care, în urma primirii îngrijirilor medicale, a refuzat transportul la spital. Colegii noștri au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Amintim că marți dimineață a avut loc un eveniment rutier și în municipiul Pitești. Șoferul unui autoturism a ajuns cu mașina într-un pom după ce ar fi pierdut controlul volanului în circumstanțe încă neclare.
Foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












