Polițiștii rutieri au continuat acțiunile menite să prevină cauzele care provoacă accidente rutiere. Astfel, în ultimele 24 de ore, agenții au acționat în 78 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
Peste 320 de testări cu aparatele din dotare au fost efecuate pentru a identifica șoferii care au urcat drogați sau băuți la volan. Potrivit IPJ Argeș, au fost date peste 370 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de peste 104.000 de lei.
23 de șoferi au rămas fără permisele de conducere, în urma abaterilor constatate de oamenii legii. Totodată, au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii preciează că 70 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor vitezomani, iar în șase cazuri s-a luat măsura suspendării permisului de conducere, viteza fiind încălcată cu peste 50 km/h peste limita legală.
Printre acești conducători auto se numără și un bărbat din Pitești care a rămas fără permis pentru 90 de zile după ce a fost prins pe DN 65B circulând cu viteză excesivă. El a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 124 km/h, deși limita pe sectorul de drum pe care circula este de 70 km/h.
Foto (descriptiv) Ziarul Amprenta
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Argeș: O faptă comisă în trafic l-a băgat direct la închisoare! Ce a făcut un bărbat













