Un șofer de 48 de ani, din București, a fost reținut de polițiștii rutieri din Pitești după ce a fost prins conducând un autoturism, deși nu mai avea dreptul să fie la volan.
Marți, 17 martie, pe Calea Câmpulung, agenții Biroului Rutier l-au oprit pentru control pe bucureșteanul aflat la volanul unei mașini. Verificările efectuate au scos la iveală faptul că șoferul figura cu permisul de conducere anulat.
Mai mult decât atât, bărbatul nu se afla la prima abatere de acest fel. Permisul îi fusese anulat încă din mai 2025, iar ulterior mai fusese depistat conducând în aceeași situație de polițiștii din Câmpulung.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără drept, iar după administrarea probelor, oamenii legii au decis reținerea acestuia pentru 24 de ore, măsură dispusă sub coordonarea procurorului de caz.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Foto descriptiv GDS
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Simularea la Bacalaureat, boicotată? Ce se va întâmpla săptămâna viitoare













