anchetaonline.ro

Academia Română oferă burse elevilor performanți din medii defavorizate

de | 20.03.2026 16:03 | Lifestyle, Național

Vești bune pentru elevii performanți care provin din medii defavorizate. Academia Română a dat startul unei noi ediții a programului „Academia Română în dialog cu tinerii”, prin care oferă burse menite să sprijine excelența în educație.

Pentru anul școlar 2026–2027 vor fi acordate 10 burse, fiecare în valoare de 1.000 de lei lunar, destinate elevilor cu rezultate școlare deosebite și potențial intelectual ridicat.

Cine poate beneficia

Programul se adresează elevilor din clasele IX–XII (clasa a VIII-a, în cazuri excepționale), iar criteriile de acordare a bursei lunare de 1.000 de lei sunt:

  • rezultatele performante la concursuri şi olimpiade şcolare județene, naționale şi internaționale;
  • rezultatele şcolare excelente (media anuală cel puțin 9,50);
  • venitul per membru al familiei sub nivelul mediu național;

Elevii care consideră că îndeplinesc criteriile pot trimite dosarul de candidatură la adresele de email: georgeta.stanciu@acad.ro sau sdana@acad.ro. sau fizic, la adresa: Academia Română – Direcția Cancelarie Programul,, Academia Română în dialog cu tinerii” , Calea Victoriei, nr. 125, Bucureşti, sector 1, cod 010071.

Înscrierile se fac până în data de 20 aprilie, iar dosarele de candidatură trebuie să cuprindă: o scurtă scrisoare motivațională a elevului aplicant, copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, naționale şi/sau internaționale, un document din care să reiasă situația şcolară din ultimii doi ani, emis de unitatea şcolară, dar și o declarație pe proprie răspundere din partea susținătorului legal, care să ateste situația materială.

Pe lângă sprijinul financiar, elevii selectați pentru bursele şcolare 2026-2027 vor avea șansa de a participa de a participa şi la Şcoala de vară organizată de Academia Română la Centrul Cultural şi de Dezvoltare Durabilă„Tara Hațegului-Retezat“. Aceasta va dura o săptămână, timp în care se vor întâlni cu membri ai Academiei Române şi vor lua parte la diverse excursii.

Prin acest program, Academia Română își propune să susțină tinerii valoroși și să le ofere șansa de a-și continua studiile la cel mai înalt nivel, indiferent de situația materială.

Sursă foto: România TV/ Academia Română/ colaj Ancheta

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Se aprobă? Ajutor pentru pensii sub 3.000 lei: Câți bani intră în aprilie și decembrie 2026 și câți pensionari beneficiază?

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole