anchetaonline.ro

Florina Vuței: Dacă tu nu îți aperi standardele, nimeni nu o va face pentru tine

de | 23.03.2026 11:24 | Din ediția tipărită, Femeile de succes ale Argeșului

Florina Vuței simte gustul dulce al succesului și la propriu, și la figurat. Femeia de afaceri îmbină spiritul antreprenorial cu atașamentul față de tradiție, remarcându-se printr-un parcurs solid într-un domeniu în care calitatea este principala cheie a reușitei. A fondat și a dezvoltat brandul muscelean „Un Băiat și o Fată”, o rețea de cofetării și patiserii care aduce deserturi delicioase în viața argeșenilor și care s-a remarcat prin consecvență și calitate. În același timp, a reușit să readucă în atenție produse tradiționale, pe care le-a revalorizat și le-a transformat în repere gastronomice recunoscute la nivel național, așa cum este Covrigul Muscelean. Implicarea sa nu se oprește la propria afacere. În calitate de președinte al Organizației Femeilor Antreprenor, susține inițiativele dedicate femeilor care își doresc să își construiască un drum în antreprenoriat, contribuind la consolidarea unei comunități active și orientate spre performanță.

Sursă foto: editia tiparita

  • Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o ca femeie, în viața personală sau profesională?

Am învățat să nu îmi negociez valorile. Nici pentru rezultate rapide, nici pentru validare. Ca femeie în business, respectul se câștigă prin consecvență, decizii corecte și fermitate. Dacă tu nu îți aperi standardele, nimeni nu o va face pentru tine.

  • Ce înseamnă pentru tine succesul, dincolo de definițiile clasice?

Succesul înseamnă să construiești ceva care funcționează și fără tine, dar care poartă amprenta ta. Înseamnă echipă stabilă, clienți care revin și un brand care este respectat în comunitate. Pentru mine, succesul este legat direct de impactul real în viața oamenilor.

  • Ce sfat ai oferi unei femei care este la început de drum în cariera ei?

Să învețe foarte bine meseria înainte să vrea funcții sau vizibilitate. Să își aleagă cu atenție oamenii din jur. Să ceară feedback și să accepte greșelile ca parte din proces. Disciplina zilnică contează mai mult decât motivația.

Sursă foto: editia tiparita

  • Dacă ai putea trăi oriunde în lume, unde ar fi și de ce?

Aș alege tot România, în zona Muscelului. Aici am construit „Un Băiat și o Fată” și aici simt că munca mea schimbă ceva concret. Pentru mine contează mai mult să contribui într-un loc care are nevoie de implicare decât să trăiesc într-un loc deja validat.

  • Care este cel mai frumos compliment profesional pe care l-ai primit?

Cel mai frumos compliment a fost legat de capacitatea mea de a inova. Mi s-a spus că aduc constant idei noi în business și că sunt atentă la trendurile din piață. Pentru mine, aceasta este o recunoaștere a preocupării continue pentru evoluție și adaptare.

***
Această prezentare este parte a proiectului „Femeile puternice ale Argeșului” – un proiect editorial Ancheta, dedicat prezentării reprezentantelor sexului frumos care – prin determinare, perseverență și viziune – au depășit obstacolele și și-au construit cariere de succes. Doamnele prezentate au reușit să își impună vocea într-o lume adesea dominată de bărbați și – indiferent de domeniul în care activează – sunt modele de inspirație, demonstrând că talentul, munca și ambiția pot transforma orice vis în realitate.

Domniile lor sunt femeile care inspiră, iar această serie de articole reprezintă povești despre curaj și excelență.

Citiți, de asemenae, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Florina Vuței