Jurnalista Mara Bănică acuză un profesor că i-ar fi agresat băiatul.
Fiul acesteia, Dima care este elev al Colegiul „George Coșbuc” din capitală ar fi fost lovit de un cadru didactic. Autoritățile au emis ordin de protecție.
N am putut sa mi imaginez vreodata ca un profesor de la un Colegiu atat de prestigios cum este cel al fiului meu poate sa bata un copil cu picioarele. De fapt, sa il bata in general.
Sunt foarte necajita, bulversata, socata. Dima al meu, la fel.Vreau sa multumesc politistilor de la Sectia 8, au fost exemplari, au intervenit imediat.Dima are acum un ordin de protectie impotriva acestui ..om, daca l pot numi asa.
Sper ca intregul sistem de care depinde viata si integritatea copilului meu sa ma sprijine la fel de prompt si acest individ sa nu mai calce vreodata intr o scoala”, a postat Mara Bănică în mediul online.

Foto: captura Facebook Mara Banica
Inspectoratul școlar al Municipiului București s-a autosesizat cu privire la acest incident.
Inspectoratul școlar al Municipiului București a luat act de informațiile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, referitoare la presupuse fapte de violență săvârșite de un cadru didactic asupra unor elevi ai Colegiului Național George Coșbuc.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituția s-a autosesizat cu privire la aspectele semnalate și a dispus trimiterea unei echipe de control pentru verificarea și analiza situației.
După finalizarea verificărilor și întocmirea raportului de către echipa de control, vom furniza informații privind concluziile și măsurile dispuse”, au transmis astăzi reprezentații ISMB.
Ce spune cadrul didactic
Profesorul susține că nu a agresat fizic elevul și că totul ar fi pornit de la o neînțelegere în afara unității de învățământ.
„Eu veneam la școală și am văzut un băiat suit pe un gard subțire, gata să cadă, și i-am zis că mai bine să se dea jos, să nu pățească ceva. Celălalt băiat, mai masiv și care îi aruncase lucrurile peste gard, să-și bată joc de el, a venit spre mine să mă întrebe cine sunt eu să le fac observație și se tot împingea în mine. I-am spus a doua oară numele și prenumele și că sunt profesor la Colegiul Coșbuc și i-am zis să se dea înapoi. Apoi am aflat că sunt doi băieți din școala de la gimnaziu, iar cel care se împingea în mine este băiatul Marei Bănică.”, a precizat profesorul pentru Adevărul.
Potrivit sursei citate, profesorul a mai subliniat faptul că totul este o minciună.
Mara Bănică a înșirat o poveste mincinoasă cum că eu i-am oprit pe stradă și le-am cerut buletinele și, pentru că băiatul ei nu s-a legitimat, am început să-i dau pumni și picioare, ceea ce este o minciună. Doamna este influencer și nu ratează nicio ocazie să-și facă reclamă prin scandal, chiar folosindu-se de propriul copil. Profesorii clasei le-au cerut tot timpul scăderea notei la purtare, dar mama este cunoscută ca o persoană influentă și face scandal imediat. Dacă le lăsăm copiii să cadă în cap, eu nu aveam nicio problemă acum”.
Mara Bănică a revenit în această dimineață cu un mesaj nou pe pagina de socializare în care solicită public inspectorului general al Municipiului București suspendarea de la catedră a profesorului în cauză, menționând că urmează să depună documente în susținerea spuselor sale.
Pentru mine a fost un weekend greu. Sa te duci cu copilul tau batut de un profesor la Medicina Legala, nu e cel mai placut lucru.
Vreau sa multumesc procurorului de caz. A audiat martori, a analizat situatia si a dispus ca profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul National Bilingv George Cosbuc sa stea departe de copilul meu: 200 de metri de casa noastra si 5 metri in scoala (aici va fi interesant cum o sa facem).Sper sa nu mai fie cazul sa ne gandim cum sa facem pentru ca solicit public domnului inspector general al Municipiului Bucuresti sa il suspende pe acest om de la catedra in urma documentelor pe care le depun in aceasta dimineata la ISMB.”, a scris jurnalista pe Facebook.
Mara Băncă: „Draga sistem, trezeste te si tu!”
Multumesc colegilor din presa serioasa care stiu ca s au apucat de anchete de investigatie legate de zecile de abateri ale acestui om.
Multumesc copiilor din liceu care mi au facut scrisori si care spera sa SCAPE! Imi cer iertare pentru ca au fost umiliti, discriminati, nedreptatiti. Sunt presedinte CRP in acest Colegiu si ar fi trebuit sa misc lucruri. N am stiut pana ieri cine este acest om.Multumesc fostilor elevi care vor sa si inchida traumele din adolescenta si care mi au spus povestile lor.Multumesc profesorilor care au scris sub semnatura, asumat, ce face acest om in scoala.Draga sistem, trezeste te si tu! Uneori, te impiedici in proceduri si hartii si, fara sa vrei, schingiuiesti suflete de copii”, a mai adăugat jurnalista mediul online.














