Informaศii noi รฎn cazul tรขnฤrului de 20 de ani, din Albota, care a provocat tragedia din Trivale, รฎn urma cฤreia colonelul รฎn rezervฤ Ioan Cristian ศendroiu ศi-a pierdut viaศa, iar fiica ศi nepotul sฤu au ajuns รฎn stare gravฤ la spital. Parchetul de pe lรขngฤ Tribunalul Argeศ a decis schimbarea รฎncadrฤrii juridice a faptelor, iar ancheta continuฤ.
Dacฤ iniศial tรขnฤrul de 20 de ani era cercetat pentru ucidere din culpฤ, รฎn prezent acesta este anchetat pentru omor. De asemenea, el mai este cercetat pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pฤrฤsirea locului accidentului ศi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Prin ordonanลฃa din data de 19.03.2026, emisฤ de procuror din cadrul Parchetului de pe lรขngฤ Judecฤtoria Piteลti, s-a dispus, printre altele, schimbarea รฎncadrฤrii juridice a faptelor reลฃinute รฎn sarcina inculpatului, รฎn infracลฃiunile de: โomorโ (faลฃฤ de รฎncadrarea iniลฃialฤ reลฃinutฤ ca fiind ucidere din culpฤ), โconducerea unui vehicul fฤrฤ permis de conducereโ, รฎn modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul de cฤtre o persoanฤ avรขnd permisul suspendat, โrefuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologiceโ ลi โpฤrฤsirea locului accidentului ori modificarea sau ลtergerea urmelor acestuiaโ, iar cauza penalฤ a fost declinatฤ รฎn favoarea Parchetului de pe lรขngฤ Tribunalul Argeล.
รn prezent, tรขnฤrul de 20 de ani se aflฤ รฎn arest preventiv.
Reamintim cฤ accidentul a avut loc pe 7 martie 2026, รฎn jurul orei 20:55, pe strada Smeurei din Piteศti. Tรขnฤrul, care avea permisul suspendat รฎncฤ din octombrie 2025, a refuzat sฤ opreascฤ la semnalele poliศiศtilor ศi a pornit รฎntr-o cursฤ nebunฤ prin oraศ. Mergea cu vitezฤ, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, lovind bordura trotuarului ศi intrรขnd pe sensul opus, unde s-a ciocnit frontal cu maศina condusฤ de colonelul ศendroiu. รn urma impactului, acesta a decedat pe loc, iar fiica ศi nepotul sฤu, รฎmpreunฤ cu soศia colonelului, au fost rฤniศi grav ศi transportaศi de urgenศฤ la spital. Una dintre victimele adulte este internatฤ รฎn continuare รฎn Bucureศti.
Imediat dupฤ accident ศoferul a fugit, dar a fost prins de trei poliศiศti care se aflau รฎn timpul liber ศi opriserฤ sฤ ajute victimele.
Tรขnฤrul a fost testat pe loc cu aparatul etilotest ศi a reieศit o valoare foarte mare, 0,91 la mie alcool pur รฎn aerul expirat. รn ceea ce priveศte drogurile, testarea a ieศit negativฤ.
La aceeaลi datฤ, dupฤ producerea accidentului rutier, a refuzat prelevarea mostrelor biologice รฎn vederea stabilirii alcoolemiei ศi a consumului de substanศe psihoactive, fiind de acord doar cu efectuarea testฤrilor Alcooltest ศi Drugtest, avรขnd un rezultat de 0,91 mg/l alcool pur รฎn aerul expirat la ora 21:38 ศi negativ pentru substanศe interzise.โ, precizeazฤ Parchetul de pe Lรขngฤ Tribunalul Argeศ
Este de menลฃionat cฤ inculpatul figureazฤ, รฎn antecedente, รฎn evidenลฃele poliลฃiei rutiere, cu un numฤr de 18 abateri la regimul rutier implementate anterior รฎntr-o perioadฤ de 12 luni, dintre care un numฤr de 4 abateri pentru depฤศirea vitezei maxime legale, 2 dintre acesta necesitรขnd reศinerea permisului ศi suspendarea dreptului de conducere pentru perioade de 90 ศi 120 zile deoarece acesta a condus cu viteze de peste 50 km/h peste limita maxim admisฤ pe sectorul de drum.
Totodatฤ, inculpatul figureazฤ ca fiind sancศionat contravenศional pentru depฤศirea vitezei, neportul centurii de siguranศฤ, lipsa documentelor ศi a semnelor de รฎncepฤtor chiar รฎn prima zi รฎn care a obศinut permisul de conducere, respectiv รฎn cursul lunii august 2024.
De asemenea, acesta mai figureazฤ cu alte douฤ perioade de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din totalul de abateri rutiere sus-menศionate, una de 30 de zile pentru cumul de 15 puncte de penalizare ศi una de 120 zile pentru sฤvรขrศirea a douฤ fapte pentru care i-a fost reศinut permisul de conducere รฎn interval de 6 luni.
Mai multe detalii despre tragedie gฤsiศi AICI.
Sursฤ foto: ISU Argeศ/ capturฤ video
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:


























