Gigi Becali rămâne ferm după verdictul Curții Constituționale în procesul pentru marca Steaua și anunță că nu va renunța la luptă. Săptămâna viitoare va avea loc primul termen într-un proces în care CSA solicită despăgubiri de 37 de milioane de euro pentru folosirea mărcii Steaua între 2004 și 2014.
Judecătorii CCR au respins solicitarea FCSB de suspendare a deciziei prin care clubului i s-a anulat dreptul de a folosi marca Steaua, arată cei de la stiripesurse.ro. Becali susține însă că a pierdut doar o bătălie și că urmează mai multe procese, inclusiv în instanțe internaționale precum CEDO, pentru a-și apăra interesele. „Niciodată nu o să renunț!”, a declarat patronul FCSB.
Avocatul clubului, Adrian Căvescu, a explicat că excepția de neconstituționalitate a unui articol din Legea Mărcilor, cerută de FCSB încă din 2017, a fost respinsă abia acum, după 9 ani de la depunerea solicitării. „Nu am pierdut nimic astăzi. Procesul se încheiase în noiembrie 2025”, a precizat acesta.
Vă reamintim că FCSB a pierdut deja în 2025 două procese importante cu CSA Steaua: unul privind palmaresul (1947-1998 aparține CSA, iar perioada 2003-prezent FCSB), și unul privind mărcile Stelei. Cu toate acestea, Becali se pregătește pentru noi runde juridice și subliniază că va continua lupta, în țară și în străinătate, pentru a-și apăra drepturile asupra mărcii și a brandului Steaua.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice ar fi fost recuperate! Cum s-a întâmplat?












