anchetaonline.ro

Simona Bucura-Oprescu: ”Să întâmpinăm Paștele cu sufletul deschis”

de | 05.04.2026 08:41 | Județean, Lifestyle

Cu prilejul sărbătorii de Duminica Floriilor, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, a transmis un mesaj despre credință, speranță și apropierea de valorile esențiale. Începutul Săptămânii Mari este văzut ca un moment de reflecție, liniște și reconectare cu binele, iubirea și iertarea.

”Duminica Floriilor vine, în fiecare an, ca o adiere de lumină înaintea Paștelui – o zi în care sufletul parcă învață din nou să spere.

Intrarea Domnului în Ierusalim este o chemare vie pentru fiecare dintre noi: să-L primim pe Hristos cu inimă curată, cu gând bun și cu dorința sinceră de a face mai mult bine în jurul nostru.

Începutul Săptămânii Mari ne îndeamnă la credință statornică, liniște, reflecție și apropiere de ceea ce contează cu adevărat: iubirea, iertarea și grija față de ceilalți. Sunt lucruri simple, dar care dau sens vieții”, a transmis în deschiderea mesajului chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu.

Mai departe, cu ocazia sărbătorii de Duminica Floriilor și a celebrării Paștelui Catolic, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, a transmis un mesaj de suflet despre speranță, credință și bucuria de a fi alături de cei dragi în această perioadă specială.

”Gânduri bune și îmbrățișări tuturor celor care își serbează astăzi ziua numelui – să aveți parte de sănătate, bucurii și oameni frumoși aproape!

Iar celor care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului (catolicii) le transmit din inimă sărbători pline de pace și lumină!

Să întâmpinăm Paștele cu sufletul deschis și cu credința că binele are întotdeauna puterea să înflorească și să biruiască!”, a mai precizat deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Simona Bucura Oprescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

160 de ani de Academia Română: 8 argeșeni care au scris istorie în știință și cultură

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Simona Bucura-Oprescu