anchetaonline.ro

UPDATE: Accident grav în Argeș, în a doua zi de Paște. Tânărul care conducea ATV-ul nu avea permis

de | 13.04.2026 08:42 | Eveniment, Județean

Informații noi

Informații noi în cazul accidentului produs în această dimineață, în orașul Costești.

Potrivit IPJ Argeș, persoana care ar fi condus ATV-ul implicat în eveniment ar fi un tânăr de 25 de ani, din comuna Buzoești. Acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult decât atât, ar fi refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele verificări ale polițiștilor, tânărul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu ATV-ul în gardul unei gospodării.

În urma impactului, tânărul a fost rănit și ajuns la spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

Știrea inițială

Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineață, chiar în a doua zi de Paște, în comuna Buzoești, pe strada Viilor.

O persoană care se afla pe un ATV a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu vehiculul într-un gard.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Secția Costești, cu două echipaje, alături de o ambulanță SAJ.

Impactul a fost extrem de violent, iar în urma evenimentului o persoană a fost rănită, iar gardul a fost distrus.

35710ab8 a5b9 40e1 8f6c 6247a2d80519 - UPDATE: Accident grav în Argeș, în a doua zi de Paște. Tânărul care conducea ATV-ul nu avea permis

Foto: ISU Argeș

Victima era conștientă, însă prezenta mai multe traumatisme. După acordarea primului ajutor de către echipajul medical, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

În urma evenimentului a rezultat o victimă conștientă, politraumatizată, care, după ce a fost asistată de personalul medical, a fost transportată la spital.”, transmite ISU Argeș

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a incendiilor, până la înlăturarea oricărui pericol.

Sursă foto: ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Slujbă importantă la Parohia Micești: informații despre procesiunea cu Icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altărița)

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: