anchetaonline.ro

Şofer de 40 de ani din Domneşti prins beat la volan

de | 20.04.2026 17:35 | Județean, Eveniment

La data de 19 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DC 272, pe raza comunei Corbi.

În urma interacțiunii cu acesta, oamenii legii au observat indicii care sugerau posibilul consum de alcool.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a eventualei răspunderi penale.

În acest caz, au fost întocmite acte premergătoare pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului. Totodată, dreptul de a conduce al bărbatului a fost suspendat, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

 

Sursa foto: ziarulderoman.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Teribilism la 17 ani! Tras pe dreapta după ce a „terorizat” traficul din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: