O cumplită tragedie a fost pe cale să se producă, luni, în localitatea Lerești, acolo unde șoferul unei autobasculante a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un microbuz parcat în fața unei porți, ulterior oprindu-se într-un stâlp.
Șoferul, a fost preluat în stare confuză de la locul producerii accidentului, iar când a fost transportat la spital, medicii au constatat în urma investigațiilor că bărbatul suferise un accident vascular cerebral.
Conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, a reușit să fenteze moartea de două ori în aceeași zi, având în vedere problemele medicale cu care s-a confruntat, iar mai apoi, accidentul pe care l-a produs, mai ales că stâlpul pe care l-a dărâmat s-a oprit chiar pe mijlocul cabinei autobasculantei.
În imaginile surprinse la fața locului se poate observa momentul în care bărbatul pierde controlul asupra autovehiculului, părăsește partea carosabilă, acrosează microbuzul, iar apoi se oprește în stâlp.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi suferit, anterior evenimentului rutier, o afecțiune medicală, aspect care a fost confirmat după ce acesta a fost transportat la unitatea medicală.
Evenimentul rutier nu va fi încadrat ca accident de circulație, însă verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Un șofer de 35 de ani a fentat moartea la Lerești! Final Destination de Argeș!