Atenție, șoferi! Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi afectată temporar astăzi, 1 mai 2026, în contextul desfășurării unui tur ciclist internațional între Bulgaria și România.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, aproximativ 300 de bicicliști, însoțiți de autovehicule de suport, au plecat din Ruse în jurul orei 11:00, urmând să traverseze podul către România în intervalul 11:30–12:00.
Circulația rutieră pe pod se desfășoară în regim alternativ, în contextul lucrărilor de reparații aflate în desfășurare. Având în vedere aceste lucrări, există posibilitatea instituirii unor restricții temporare până la degajarea completă a coloanei de participanți.
Ulterior, participanții vor reveni în Bulgaria, în condiții similare de trafic controlat și vor exista din nou restricții de circulație pe Podul Prieteniei.
𝐑𝐮𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬̦𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢
Pentru a evita întârzierile, autoritățile recomandă șoferilor să ia în calcul rute alternative pentru traversarea frontierei, precum punctele de trecere Calafat–Vidin, Bechet–Oryahovo, Zimnicea–Svishtov, Turnu Măgurele–Nikopol, Călărași–Silistra sau cele din zona Dobrogea.
Polițiștii de frontieră anunță că vor monitoriza permanent situația și vor lua măsuri pentru asigurarea unui trafic cât mai fluent și în siguranță în zona de frontieră.
Foto: Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție la grătarele de 1 Mai: ce recomandă jandarmii și pompierii argeșeni













