Părinții copiilor diagnosticați cu sindrom Down sau tulburări din spectrul autist vor putea beneficia, în mod gratuit, de servicii de consiliere psihologică, după ce o nouă lege în domeniul sănătății a fost promulgată.
Actul normativ, semnat joi de președintele Nicușor Dan, modifică Legea nr. 95/2006 și introduce o serie de facilități pentru a oferi sprijin familiilor aflate în aceste situații.
Concret, părinții sau tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down ori cu tulburări din spectrul autist vor avea acces la ședințe de consiliere psihologică decontate integral din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, potrivit Agerpres.
Serviciile vor fi oferite în cadrul unităților medicale de specialitate. Noua reglementare face parte dintr-un cadru mai larg al programelor naționale de sănătate curative, care vizează tratarea bolilor cu impact major asupra sănătății publice.
În acest context, legea extinde și gama serviciilor disponibile pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, incluzând îngrijiri paliative și servicii conexe actului medical.
Foto Digi 24 / Profimedia Images
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
20 de garsoniere disponibile la Mioveni: cine poate depune dosar și până când













