anchetaonline.ro

Marș pro-european organizat astăzi în București

de | 09.05.2026 10:18 | Eveniment, Național

O manifestație cu tema „Un singur drum – Europa” este anunțată astăzi, 9 mai, în centrul Capitalei, cu ocazia Zilei Europei.

Evenimentul este organizat de asociațiile MEA și Rezistența și are ca scop sublinierea importanței valorilor europene și a democrației într-o perioadă de transformări politice globale.

Organizatorii transmit că democrația este un efort continuu și că este nevoie de implicare constantă pentru apărarea statului de drept, a libertății și a drepturilor egale.

Democrația este un efort continuu — adesea obositor și, nu de puține ori, aproape lipsit de speranță — dar rămâne singura alternativă în fața nedreptății sistemice, a autoritarismului, extremismului, războiului și urii. Acest efort a început cu mulți ani în urmă, la Brașov și Timișoara, în Piața Universității — locul unde ne vom întâlni din nou pe 9 mai și în Piața Victoriei!
Ca de atâtea ori în trecut, și poate mai apăsat de fiecare dată, suntem astăzi dezamăgiți de politicienii cărora le-am acordat încrederea noastră.
Uniunea Europeană este vocea noastră — o voce a libertății, a drepturilor egale și a unei societăți în care fiecare individ are șansa de a trăi cu demnitate.
Statul de drept rămâne o necesitate fundamentală. Fără adevăr, fără respectarea legii, fără o justiție independentă și fără investiții în educație, cercetare și cultură, nu poate exista un viitor democratic.
Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății. Acum este momentul să susținem vocea comună a Europei — împotriva slăbiciunilor interne și a amenințărilor externe, împotriva injustiției, a minciunii, a corupției și dezbinării!”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Conform programului anunțat, participanții se vor aduna în Piața Universității începând cu ora 17:00, de unde vor porni, la ora 18.00, în marș către Piața Victoriei.

În cadrul evenimentului vor vorbi reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, ai mediului academic şi privat, precum și jurnaliști independenți.

Jandarmeria Capitalei a anunțat că va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților.

În funcție de numărul manifestanților, traficul rutier în zona Pieței Victoriei ar putea fi restricționat, iar Brigada Rutieră recomandă șoferilor să evite zona.

Sursă foto:  Inquam Photos / Adriana Neagoe

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Alertă meteo! Cod galben de ploi în Argeș

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole