Primăvara își ia rămas-bun în stil spectaculos, cu temperaturi care duc mai degrabă cu gândul la mijlocul verii decât la finalul lunii mai. Meteorologii anunță zile fierbinți în aproape toată țara, iar termometrele vor urca până la 33 de grade în unele regiuni.
După un weekend în care multe zone din vestul țării au trecut deja de pragul de 29 de grade, începutul de săptămână continuă în aceeași notă. Temperaturile vor oscila între 23 și 30 de grade, însă adevăratul vârf al episodului de căldură este așteptat la mijlocul săptămânii.
Meteorologii spun că ziua de miercuri va aduce cele mai ridicate valori termice, când în mai multe regiuni ale țării mercurul din termometre ar putea atinge 33 de grade. Aerul va deveni tot mai greu de suportat, iar senzația de disconfort termic va fi accentuată de umezeala ridicată din atmosferă.
Totuși, vremea nu va rămâne complet stabilă. După-amiezile pot aduce averse scurte și descărcări electrice. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, avertizează că probabilitatea de ploi va crește spre finalul săptămânii, când un val de aer mai rece va traversa țara, iar valorile vor scădea la 24-25 de grade.
Vestea bună este că acest episod nu va fi unul de durată, iar weekendul va aduce, din nou, temperaturi generoase pentru această perioadă.
Vremea ceva mai rece de joi şi vineri vine de la faptul că ţara noastră este traversată de o masă de aer mai rece, practic ne aflăm la trecerea dintre traversarea unei mase de aer cald, urmată, de la latitudini nordice, de o masă de aer mai rece, care va înlocui masa preexistentă, dar va fi de scurtă durată. Oricum, vom resimţi 24-25 de grade, totuşi, valori apropiate de normalul perioadei, după care temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta”, a transmis șefa ANM, într-o intervenție la Digi 24.
Foto: magazinsalajean.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













