anchetaonline.ro

Piteștean de 25 de ani, arestat preventiv. Ar fi șantajat doi tineri chiar din arest la domiciliu

de | 04.06.2026 16:38 | Eveniment, Județean

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru șantaj și evadare, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 mai, dar și în data de 25 mai, tânărul ar fi exercitat acte de constrângere psihică asupra unui tânăr de 19 ani, prin intermediul unei rețele de socializare, pentru a-l determina să îi dea bani. Acesta ar fi cerut inițial 300 de lei, iar ulterior încă 700 de lei.

De asemenea, polițiștii susțin că, în aceeași perioadă, bărbatul ar fi amenințat și un minor de 17 ani, căruia i-ar fi cerut 300 de lei.
Anchetatorii spun că toate aceste fapte ar fi fost comise chiar în timp ce tânărul se afla în arest la domiciliu, într-un alt dosar penal.

Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit că, în seara zilei de 18 mai, acesta ar fi încălcat măsura preventivă impusă de instanță, după ce ar fi părăsit locuința pentru a se întâlni cu o altă persoană.

Din probatoriul administrat a rezultat că în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., respectiv în ziua de 25 mai a.c., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința din Pitești unde executa măsura arestului la domiciliu, tânărul de 25 de ani ar fi exercitat, printr-o rețea de socializare, acte de constrângere psihică asupra unui tânăr de 19 ani, cu scopul de a-i remite 300 de lei (solicitare din noaptea de 21 spre 22 mai), respectiv 700 de lei (solicitare din ziua de 24 mai).

De asemenea, în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., prin discuții purtate prin aceeași rețea de socializare, ar fi exercitat acte de constrângere psihică asupra unui minor de 17 ani, cu scopul de a-i remite 300 de lei.

Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că în seara zilei de 18 mai, în jurul orei 18:00, cel în cauză ar fi încălcat obligația de a nu părăsi domiciliul, stabilită de instanța de judecată în cadrul cercetărilor într-o altă cauză penală, prin aceea că s-ar fi deplasat în apropierea imobilului, pentru a se întâlni cu o persoană.”, transmite IPJ Argeș

Pe 3 iunie, tânărul a fost dus la sediul poliției, iar după audieri a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 4 iunie, Judecătoria Pitești a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

Foto: Adevarul/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Au început controalele pe cursurile de apă din județul Argeș

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: arest la domiciliu | Pitești | șantaj | tineri

Ultimele articole