anchetaonline.ro

(VIDEO) Cum îi învață polițiștii pe copii să spună „nu” violenței? Acțiune de amploare în Argeș

de | 05.06.2026 11:30 | Județean, Lifestyle

Acțiune de amploare dedicată siguranței și prevenirii violenței în comuna Mușătești, organizată de polițiștii argeșeni în colaborare cu reprezentanți ai Fundației Autonom.

Acțiunile s-au desfășurat la Școala Gimnazială Mușătești și la grădinița arondată, unde oamenii legii au discutat cu copiii despre comportamentele agresive, bullying, siguranța în trafic și importanța respectului față de cei din jur.

În total, au fost organizate opt activități educative la care au participat peste 160 de persoane, majoritatea elevi și preșcolari, alături de cadrele didactice.

Copiii au aflat cum pot recunoaște situațiile de violență, cui trebuie să ceară ajutor atunci când se confruntă cu probleme și de ce este important să își respecte colegii.

Totodată, polițiștii rutieri le-au reamintit regulile esențiale de circulație, insistând asupra traversării în siguranță și a atenției sporite în apropierea drumurilor publice.

Activitățile au fost organizate în cadrul campaniei naționale „Scoate Violența Școlară din Anonimat” și au avut ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, precum și dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul copiilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș anunță că astfel de acțiuni preventive vor continua și în perioada următoare în unitățile de învățământ din județ.

Foto captură video IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

BREAKING NEWS: Explozie în Portul Constanța! O dronă ar fi fost găsită în zonă (VIDEO)

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IPJ Argeș