Urșii continuă să provoace panică în localitățile din Argeș
În zonele indicate au intervenit echipaje ale ISU Argeș, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în gestionarea acestor situații, pentru asigurarea măsurilor de protecție.
Totodată, autoritățile au transmis și mesaje RO-Alert pentru avertizarea populației din zonele vizate.
Deși nu au fost raportate victime sau pagube materiale, simpla prezență a urșilor în zonele locuite provoacă îngrijorare în rândul localnicilor.
Prezența urșilor în apropierea zonelor locuite continuă să fie o problemă în județul Argeș. Situațiile recente nu sunt izolate. În ultimele luni, astfel de apariții au devenit tot mai frecvente, semn că animalele sălbatice își extind tot mai mult aria de deplasare către zonele locuite.
Pentru a evita tragediile, reprezentanții ISU Argeș recomandă oamenilor să evite zonele unde a fost semnalată prezența urșilor, iar dacă întâlnesc animalele trebuie să păstreze distanța, să nu le hrănească sau să le fotografieze.
Foto descriptiv/ arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Urs împușcat în zona Parcului „Paul Everac” din Dâmbovicioara!












