Spectacol de suflet, în inima Piteștiului!

Foto: Facebook Primăria Pitești
Piteștenii sunt invitați pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei să celebreze tradiția, muzica și identitatea românească, într-un eveniment special dedicat tuturor generațiilor.
Organizatorii vă așteaptă miercuri, de la ora 17:00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, în Parcul Ștrand, la cea de-a III-a ediție a spectacolului „Ia, tezaur românesc”.
Artiști îndrăgiți ai muzicii populare vor urca pe scenă într-un regal folcloric plin de emoție și autenticitate. Iată pe cine puteți vedea și asculta: Valentin Sanfira, Daniela Cernea, Valentin Grigorescu, Polina Gheorghe, Gabriela Argeșanu, Ionica Stan, Sebi David, Angelica Stănescu, Ilinca Din, Bogdan Leca, Magdalena Porumbiel, Anastasia Stan, Delia Ionică, Diandra Popaiacu.
Taraful ZAVAIDOC al Centrului Cultural Pitești, condus de Petrișor Mihalcea acompaniază spectacolul, iar prezentarea va fi asigurată de renumita Polina Gheorghe, interpretă de folclor și realizator de emisiuni la Radio România – Antena Satelor.
Evenimentul aduce pe scenă pasiunea pentru folclor și respectul pentru valorile românești, fiind coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu.
Atenție! Intrarea este liberă!
„Îmbracă ia și vino să te bucuri de o seară autentic românească, în aer liber!
Hai să fim împreună parte din tradiție!”, transmit reprezentanții Primăriei Pitești.
Foto: Facebook Primăria Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

















