Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea regulilor pe terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair
În data de 11 iunie 2026, Poliția Locală Pitești a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale la scurt timp după deschiderea oficială a terenului de sport „San Siro” din cartierul Ceair.
La mai puțin de 30 de minute de la deschidere, un echipaj al Serviciului Ordine Publică a identificat o persoană de sex masculin care circula cu o trotinetă electrică în incinta terenului de sport. Fapta constituie contravenție conform legislației în vigoare, fiind aplicată o amendă în valoare de 1.500 de lei.
În aceeași zonă, polițiștii locali au mai aplicat două sancțiuni pentru consum de alcool în spațiul public, fiecare în valoare de 100 de lei, precum și o sancțiune de 100 de lei pentru fumat într-un loc nepermis.
Poliția Locală Pitești face apel la cetățeni să dea dovadă de simț civic și să respecte normele de conviețuire socială în spațiile publice. Nerespectarea acestora atrage sancțiuni contravenționale, mai ales că orașul este monitorizat video în permanență.
Activitatea de monitorizare va continua atât în zona terenului de sport „San Siro”, cât și în parcurile și locurile de joacă din municipiu, pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
Foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonlien.ro:
Cupa Mondială 2026. Toronto dă startul spectacolului: artiști celebri înainte de Canada – Bosnia












