Zeci de mii de persoane au participat, astăzi, la Bucharest Pride 2026, marșul anual organizat de comunitatea LGBTQIA+ în București. Evenimentul a început la ora 17:00, în Piața Victoriei, iar participanții au pornit pe Calea Victoriei spre Bulevardul Națiunile Unite, încheind traseul în Parcul Izvor.
Potrivit Asociația ACCEPT și MozaiQ, la ediția din acest an au participat 35.000 de persoane.
Am fost 35.000! Mulțumim pentru curaj!, a transmis Asociația Accept
Sub tema „All of Us”, ediția din 2026 marchează și 30 de ani de la înființarea Asociației ACCEPT, prima organizație LGBTQIA+ din România.
Participanții au venit îmbrăcați în culori vii și au avut steaguri și pancarte cu mesaje precum: „Drepturi egale, pentru fiecare!”, „Locuințe, nu umilințe!”, „Nu vrem înarmare, vrem spital și școală!” sau „There is no pride in genocide!”.
În 2026 ieşim în stradă pentru a cere protecţie şi recunoaştere legală acordate în mod egal tuturor familiilor, inclusiv celor formate din persoane de acelaşi sex, prin căsătorie şi parteneriat civil, precum şi proceduri simple de recunoaştere legală a genului pentru persoanele transgender. Cerem acces la servicii medicale adaptate nevoilor specifice ale persoanelor din LGBTQIA+ şi protecţie sporită împotriva agresiunilor motivate de ură“, a declarat Victor Ciobotaru, directorul executiv al Asociaţiei ACCEPT, potrivit News.ro.
Marșul s-a desfășurat sub supravegherea forțelor de ordine, fără incidente majore.
La finalul Marșului Bucharest PRIDE, pe scena amplasată în Parcul Izvor, COJO va concerta live, iar Flamenco Queer și Pakita – vedeta RuPaul’s Drag Race Spania, vor aduce la București ritmul pasional de flamenco și farmecul extravagant al artei drag.
Cu câteva ore înainte de Pride, în Capitală a avut loc și „Marșul Normalității”, organizat de S.O.S. România și Noua Dreaptă, la care a participat și lidera partidului, Diana Șoșoacă.
Înaintea celor două manifestații, Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat public îngrijorarea față de organizarea paradei, invocând impactul asupra valorilor tradiționale și spirituale.
Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea pastorală față de organizarea, în București, a unei parade dedicate promovării diversității orientărilor sexuale, într-un context social și spiritual care are nevoie de echilibru, discernământ și responsabilitate. În misiunea sa de păstrare și transmitere a învățăturii creștine, Biserica Ortodoxă Română mărturisește că familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, pentru a da naștere la copii, reprezintă un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, fiind temelia vieții comunitare și a formării tinerelor generații. În acest sens, orice manifestare publică ce promovează modele diferite de această învățătură poate fi privită cu îngrijorare și neacceptare”, a transmis, vineri, Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Sursă foto: Asociația Accept/ Larisa Baltă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











