anchetaonline.ro

Țeapă cu anvelope pe internet! Anchetă a polițiștilor din Curtea de Argeș

de | 16.06.2026 14:26 | Curtea de Argeș, Eveniment

Un bărbat din Curtea de Argeș a fost victima unei escrocherii, după ce a găsit un anunț pe internet. Acesta a crezut că face o afacere bună și a trimis 500 de euro în avans pentru un set de anvelope de camion.

Însă, anvelopele nu au ajuns la bărbatul din Curtea de Argeș. Polițiștii din Curtea de Argeș au reușit să identifice presupusul autor și să recupereze integral prejudiciul.

Țeapa a fost dată în noiembrie anul trecut, atunci când argeșeanul a transferat suma de 500 de euro drept avans pentru achiziționarea unor anvelope de autocamion, care urmau să îi fie livrate ulterior. După efectuarea plății, marfa nu a mai ajuns la destinatar, iar banii nu i-au fost returnați.

Acum, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au finalizat cercetările în acest dosar de înșelăciune.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Galați.

Polițiștii au reușit, de asemenea, să recupereze prejudiciul, astfel că suma de 500 de euro a fost restituită persoanei înșelate. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș pentru continuarea procedurilor legale.

Foto (descriptiv) pixabay

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

TIR cuprins de flăcări pe A1 București-Pitești! Trafic blocat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Argeş