anchetaonline.ro

OPERAȚII CARE REDAU VIAȚA PACIENȚILOR LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI

de | 18.06.2026 18:00 | Din ediția tipărită, Ediții speciale, Soluții în sănătate

► Tumoră pleurală de 2,3 kg, asociată sindromului Doege-Potter, extirpată cu succes

O intervenție chirurgicală de mare complexitate a fost realizată cu succes în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde o pacientă în vârstă de 74 de ani a fost operată pentru extirparea unei tumori pleurale de mari dimensiuni, asociate sindromului Doege-Potter, o afecțiune extrem de rară.

Pacienta a fost internată inițial pentru investigarea unui dezechilibru metabolic sever, manifestat prin episoade repetate de hipoglicemie. Investigațiile imagistice au evidențiat prezența unei formațiuni tumorale care ocupa aproape în totalitate hemitoracele drept. În urma biopsiei toracoscopice, a fost exclusă prezența unei afecțiuni maligne, fiind stabilită indicația intervenției chirurgicale.

spitalul judetean 2 - OPERAȚII CARE REDAU VIAȚA PACIENȚILOR LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI

Operația a fost realizată de dr. Alexandru Stoian, medic primar chirurgie toracică, cu sprijinul dr. Adriana Petolea, medic primar chirurgie generală, și al echipei de anestezie și terapie intensivă formate din dr. Gheorghe Voican și dr. Alina Oțeleanu, succesul intervenției fiind susținut de efortul coordonat al întregului personal implicat în gestionarea cazului.

Intervenția a durat aproximativ trei ore și a permis îndepărtarea completă a formațiunii tumorale, care cântărea 2,3 kilograme.

Acest caz a reprezentat o provocare majoră atât din punct de vedere chirurgical, cât și anestezic. Tumora ocupa aproape în totalitate hemitoracele drept, comprima structurile intratoracice și determinase inclusiv torsiunea lobului pulmonar inferior drept. Particularitatea cazului este dată de asocierea cu sindromul Doege-Potter, o afecțiune extrem de rară, cu o incidență estimată la aproximativ 35 de cazuri la 10 milioane de locuitori. Această afecțiune poate provoca hipoglicemii severe, inclusiv episoade de comă hipoglicemică. Intervenția chirurgicală a avut nu doar rolul de a îndepărta formațiunea tumorală, ci și de a elimina cauza dezechilibrului metabolic care punea în pericol viața pacientei. Este o premieră prin dimensiunea tumorii, sindromul produs de aceasta și necesitatea intervenției pentru reglarea metabolismului pacientei”, a declarat dr. Alexandru Stoian.

Evoluția postoperatorie este favorabilă. Pacienta este conștientă, stabilă hemodinamic, respiră spontan, iar valorile glicemice s-au normalizat după intervenție.

Cazul evidențiază importanța colaborării dintre specialitățile implicate și capacitatea echipelor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești de a gestiona cu succes patologii rare și intervenții chirurgicale cu grad ridicat de dificultate.

Felicit întreaga echipă medicală implicată în acest caz. Este o reușită care demonstrează încă o dată profesionalismul și dedicarea specialiștilor spitalului nostru. Mă bucur că pacienta are o evoluție favorabilă și le mulțumesc colegilor pentru efortul depus în gestionarea cu succes a unui caz medical de o asemenea raritate”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă.

► O șansă la o viață normală după un an și jumătate de suferință

După mai bine de un an și jumătate de dureri permanente, amorțeli și teama de a-și pierde complet mobilitatea, o femeie în vârstă de 53 de ani din Argeș și-a recăpătat forța în mâini imediat după o intervenție chirurgicală efectuată la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Cazul reprezintă încă o dovadă a nivelului de performanță atins de echipa de neurochirurgie a unității medicale și a importanței investițiilor realizate în dotarea spitalului.

Pacienta a început să acuze simptome severe în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Durerile puternice și amorțelile la nivelul mâinilor s-au agravat treptat, iar pierderea forței musculare a ajuns să îi afecteze activitățile de zi cu zi. Ajunsese să scape obiectele din mâini și să nu mai poată utiliza în siguranță ustensile obișnuite, precum un cuțit.

În tot acest timp, femeia a efectuat numeroase investigații și consultații medicale. Deși analizele nu indicau o cauză clară, starea sa continua să se deterioreze. Soluția a venit după consultul de neurochirurgie și efectuarea unui examen RMN, investigație care a evidențiat afecțiunea aflată la originea tuturor problemelor.

spitalul judetean neuro - OPERAȚII CARE REDAU VIAȚA PACIENȚILOR LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI

Diagnosticul stabilit de medicul neurochirurg George Mihalache a fost discopatie cervicală la nivel C6-C7, asociată cu hernie de disc și compresiune nervoasă bilaterală, afecțiune care provoca dureri, tulburări de sensibilitate și un deficit motor progresiv.

Având în vedere că tratamentele conservatoare și procedurile de balneofizioterapie nu au adus niciun beneficiu, i-am oferit doamnei opțiunea tratamentului chirurgical. Intervenția a constat într-o discectomie cervicală pe cale anterioară, cu montarea unei proteze înlocuitoare, iar recuperarea parezei s-a produs imediat după operație”, a explicat medicul George Mihalache.

Externată la 2 zile după intervenție

Pacienta a efectuat, după internare, toate investigațiile preoperatorii necesare: radiografie pulmonară, electrocardiogramă, analize de laborator, consult cardiologic și evaluare preanestezică. Intervenția a fost realizată la două zile după internare, iar evoluția postoperatorie favorabilă a permis externarea la domiciliu după alte două zile. Primele semne ale succesului au apărut chiar după trezirea din anestezie. Pacienta a observat că își poate strânge din nou pumnii și că forța musculară a revenit.

Astăzi, la două zile după operație, sunt alt om. Sunt foarte fericită”, a mărturisit femeia, care spune că înainte de operație ajunsese într-un stadiu avansat al bolii și se temea că va paraliza.

Intervenția a fost realizată de medicul neurochirurg George Mihalache, cu sprijinul echipei de anestezie și terapie intensivă, al personalului blocului operator și al Secției de Neurochirurgie, unde pacienta a beneficiat ulterior de monitorizare și îngrijiri postoperatorii.

Specialiștii atrag atenția că amânarea tratamentului în astfel de situații poate avea consecințe dramatice. Pe lângă paralizia membrelor superioare, compresia măduvei spinării poate provoca mielopatie, o afecțiune severă care poate duce la paralizia tuturor membrelor, tulburări respiratorii și de înghițire, cu risc vital pentru pacient.

Reușita intervenției a fost posibilă și datorită dotărilor moderne ale spitalului. Operația a fost efectuată cu ajutorul unei truse speciale pentru chirurgia coloanei cervicale, achiziționată prin finanțarea Consiliului Județean Argeș. Potrivit medicului George Mihalache, fără acest instrumentar intervenția nu ar fi putut fi realizată în condiții optime, iar programarea operațiilor depindea până de curând de disponibilitatea echipamentelor furnizate temporar de companii specializate.

Trusele pentru coloana cervicală sunt făcute într-un set separat de truse pe care le folosim în mod obișnuit pentru intervențiile frecvente efectuate în neurochirurgie. Am avut o bună colaborare cu Consiliul Județean, în calitate de finanțator al Spitalului Județean de Urgență Pitești, în sensul în care ne-au ajutat să obținem trusa respectivă.
Fără această trusă, acest tip de intervenție chirurgicală nu se putea efectua. O avem din decembrie anul trecut. Până acum se realizau intervenții de acest tip, pe care le făceam din 2007, de când am venit eu aici, la SJUP, însă se efectuau cu trusa furnizorului de cage-uri, care, în cazul respectiv, era Stryker. Practic, împrumutam trusa pentru montarea implantului, după care o returnam. De fiecare dată trebuia să programăm intervenția în funcție de disponibilitatea furnizorului.”, a explicat medicul George Mihalache.

Cazurile acestor pacienți demonstrează nu doar importanța unui diagnostic corect și a prezentării la timp la medic, ci și capacitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești de a oferi tratamente moderne pentru afecțiuni complexe.

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Spitalul Județean de Urgență Pitești