► Măsura ar putea aduce un sprijin important și fermierilor din Argeș
Producătorii de lapte ecologic ar putea beneficia de un nou ajutor de stat, în valoare de 2 lei pentru fiecare litru de lapte certificat bio livrat pe piață. Propunerea a fost lansată în parlament în contextul dificultăților tot mai mari cu care se confruntă sectorul laptelui ecologic, afectat de creșterea costurilor de producție și de concurența importurilor mai ieftine.
Inițiatorii susțin că sprijinul financiar ar putea contribui la salvarea unui segment aflat sub presiune, în condițiile în care mulți fermieri spun că prețul pe care îl primesc pentru lapte nu mai acoperă costurile de producție.
Laptele românesc, prins între costuri mari și importuri ieftine
Potrivit datelor prezentate în dezbaterile din domeniu, numeroși producători vând laptele la prețuri apropiate sau chiar sub costul de producție. În unele cazuri, fermierii primesc între 1 și 1,5 lei pe litru, în timp ce costurile reale depășesc 2 lei pe litru. Susținătorii proiectului arată că laptele provenit din import ajunge adesea pe piață la prețuri foarte mici, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra producătorilor români. În aceste condiții, acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic ar putea face diferența dintre supraviețuire și închiderea activității pentru multe ferme mici și medii.
O măsură care ar putea conta și pentru Argeș
Pentru județul Argeș, o asemenea măsură ar putea avea un impact important. Zona montană și submontană a județului găzduiește numeroși crescători de bovine, iar producția de lapte reprezintă una dintre activitățile agricole tradiționale în localitățile din nordul județului. În multe gospodării și ferme familiale, veniturile depind în mare măsură de valorificarea laptelui și a produselor lactate. În ultimii ani însă, fermierii s-au confruntat cu majorarea costurilor pentru furaje, combustibil și energie, în timp ce prețurile oferite de procesatori nu au crescut în același ritm. În acest context, orice schemă de sprijin care recompensează producția și nu doar deținerea animalelor este privită cu interes de producători.
Consumul de lapte bio este în scădere
Propunerea vine într-un moment dificil pentru sectorul produselor ecologice. Datele prezentate în dezbaterea publică arată că vânzările de lapte bio au înregistrat scăderi importante, iar o parte dintre centrele de colectare dedicate acestui segment și-au redus activitatea sau s-au închis. În aceste condiții, fermierii susțin că producția ecologică riscă să devină nerentabilă, în ciuda investițiilor mai mari și a standardelor mai stricte pe care trebuie să le respecte. Deocamdată, sprijinul de 2 lei pe litru nu este acordat și nu produce efecte financiare. Măsura se află în fază de propunere legislativă și va trebui să parcurgă procedurile parlamentare înainte de a putea fi aplicată. Dacă va fi adoptată, schema ar reprezenta una dintre cele mai consistente forme de sprijin dedicate producătorilor de lapte ecologic din ultimii ani. Până atunci… scapă cine poate!
Material realizat de I.B.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Absolvenții pot beneficia de o primă de 1.980 lei dacă se înregistrează la AJOFM













