Primăria Orașului Topoloveni, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, transmite un set de recomandări pentru protejarea sănătății populației în perioada de caniculă. Autoritățile îi sfătuiesc pe cetățeni să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să acorde o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice.

- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
- Evitați aglomerările, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18:00;
- Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
- Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
- Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
- Evitați băuturile cu conținut de cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
- Evitați alimentele cu conținut ridicat de grăsimi, în special de origine animală;
- Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
- Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
- Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau de copilul dvs;
- Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
- Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
- Pentru ameliorarea condițiilor la locurile de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor din jur! Respectați recomandările și fiți responsabili!
Foto: descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești și FB Primăria Orașului Topoloveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











