Astăzi, a fost găsit un baston telescopic asupra unui elev din Argeș. Asta după ce, un alt puști și-a atăcat, în această săptămână, un coleg cu briceagul, pe terenul de sport.
Un elev de liceu, din Pitești, s-ar putea alege cu dosar penal după ce a venit la școală cu un baston telescopic.
Acest eveniment a avut loc după ce, tot săptămână această, un băiat de 14 ani a fost tăiat la picior cu un briceag de către un coleg, pe terenul de sport al unei școli din Bascov.
Miercuri dimineața, în timp ce asigurau măsuri de ordine publică în timpul desfășurării examenului de bacalaureat la o instituție de învățământ din Pitești, jandarmii au descoperit un baston telescopic asupra unui tânăr în vârstă de 15 ani, precizează sursele.
Elevul face parte din aceeași instituție de învățământ. Acesta a atras atenția jandarmilor prin comportamentul său și prin evitatarea contactulului vizual cu aceștia în momentul interceptării.
Jandarmii au găsit în borseta pe care tânărul o avea asupra sa obiect considerat periculos și interzis pentru deținere.
Astfel, pe numele elevului au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „port fără drept de obiecte periculoase”, iar documentele întocmite cu această ocazie au fost predate lucrătorilor Secției 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
Sursa Foto Adevarul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro